Tag Archive | "cfr"

Tags: , , , ,

CFR CALATORI: Trecerea la ora de vara

Posted on 26 March 2015 by ADMINISTRATOR RO-TRANS

CFR Călători informează că, începând din data de 28/29 martie 2015, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03.00 devenind ora 04.00.

Trecerea la ora oficială de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

Trenurile de călători vor circula după ora acutală (de iarnă) până în noaptea de 28/29 martie 2015 la ora 03.00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Astfel, un număr de 69 de trenuri, din care 6 trenuri internaţionale, 26 InterRegio și 37 Regio aflate în circulaţie între 03.01 şi 04.00 (ora iarnă), vor ajunge la destinație cu orarii modificate.

Având în vedere că şi în ţările vecine această trecere se face în aceeaşi zi de duminică, 29 martie 2015, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Comments (0)

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

CFR CALATORI: Compania Nationala de Transport calatori preia cateva sectii deservite de Regiotrans

Posted on 17 March 2015 by ADMINISTRATOR RO-TRANS

IMG_1959         CFR Călători va prelua de astăzi, 18 martie, traficul de pasageri RegioTrans de la trenurile care au fost suspendate. De asemenea, operatorul național de transport feroviar de pasageri va adapta capacitatea de transport la traficul specific fiecărei zone.

Rutele pe care vor fi introduse trenurile CFR Călători sunt:

  • Iaşi – Hârlău – Iași
  • Iaşi – Dorohoi – Iași
  • Braşov – Întorsura Buzăului – Brașov
  • Braşov – Zărneşti – Brașov
  • Piteşti – Goleşti – Câmpulung – Golești – Pitești
  • Piteşti – Curtea de Argeş – Pitești
  • Roşiori Nord – Turnu Măgurele – Roșiori Nord
  • Roşiori Nord – Alexandria – Zimnicea – Alexandria – Roșiori Nord
  • Timişoara Nord – Jimbolia – Timișoara Nord
  • Ploieşti Sud – Urziceni – Ploiești Sud
  • Caracal – Corabia – Caracal

Orele de plecare / sosire și numărul de trenuri de pe fiecare rută vor fi anunțate la nivel local.

Trenurile destinate navetiștilor vor fi menținute la aceleași ore de plecare/sosire.

Pasagerii pot primi informații actualizate despre circulația trenurilor CFR Călători pe aceste rute la următoarele numere de telefon: Gara Iași – 0232/410636, Gara Brașov – 0268/952, Gara Pitești – 0731 990361, Gara Roșiori Nord – 0731 990371, Gara Timișoara Nord – 0256/493806, Gara Ploiești Sud – 0244 557 191, Gara Caracal – 0249/514100.

 

IMPORTANT!

Abonamentele achiziționate la trenurile operatorului privat RegioTrans rămân valabile și pot fi utilizate fără nicio o taxă suplimentară pentru călătoria cu trenurile CFR Călători. 

Un bilet simplu (doar dus) pe aceste rute va avea ACELAȘI PREȚ ca cel practicat de operatorul privat. De exemplu, un bilet simplu de la Pitești la Golești costă 3,5 lei (mai multe exemple în Anexa de mai jos).

In plus pentru un bilet dus-întors CFR Călători acordă reducerea de 10%.  De exemplu, un bilet dus-întors de la Pitești la Golești costă 6,3 lei.

 

———

ANEXĂ

Exemple de tarife pentru trenurile de pe secțiile:

  • Piteşti – Goleşti – Câmpulung – Golești – Pitești
  • Piteşti – Curtea de Argeş – Pitești
  • Roşiori Nord – Turnu Măgurele – Roșiori Nord
  • Roşiori Nord – Alexandria – Zimnicea – Alexandria – Roșiori Nord
  • Caracal – Corabia – Caracal

cfr-tarife1

  • Ploieşti Sud – Urziceni – Ploiești Sud

cfr-tarife2

  • Timişoara Nord – Jimbolia – Timișoara Nord

cfr-tarife3

  • Braşov – Întorsura Buzăului – Brașov
  • Braşov – Zărneşti – Brașov

cfr-tarife4

Comments (0)

Tags: , , , , ,

Accident feroviar la Bistrita-Nasaud: 14 persoane, ranite dupa ciocnirea dintre un tren si o drezina

Posted on 16 October 2013 by Asociatia Ro-Trans

FOTO: http://mures.citynews.ro/

FOTO: http://mures.citynews.ro/

Un tren de marfa a lovit o drezina, miercuri dimineata, la intrarea intr-un tunel din localitatea Gledin, judetul Bistrita-Nasaud, cele 14 persoane din drezina fiind ranite in urma accidentului.

La ora transmiterii acestei stiri, la fata locului se afla mai multe echipaje de la ISU si SMURD, potrivit Mediafax.

Accidentul s-a petrecut la intrarea in tunelul dintre localitatile bistritene Rapa de Jos si Monor-Gledin.

Purtatorul de cuvant al Politiei Bistrita-Nasaud a declarat ca trenul de marfa si drezina circulau pe aceeasi linie, iar la intrarea in tunel drezina, avand o viteza mai mare, a lovit din spate granitura feroviara.

La randul sau, primarul comunei Monor, Ioan Cira, a declarat ca accidentul s-a petrecut intr-o curba unde nu exista vizibilitate.

Trenul de marfa nu putea urca dealul, avand multe vagoane, si oprise. Intre timp, a pornit pe calea ferata si drezina, in spatele trenului, crezand ca acesta s-a distantat. Fiind curba, cei din drezina nu au vazut trenul care aproape ca stationa, neputand urca dealul, si l-au lovit din spate. E o curba fara vizibilitate“, a spus Ioan Cira.

Erau 14 persoane in drezina, iar doua sunt grav ranite. Celelalte 12 au rani usoare si asteptam echipajele SMURD sa le preia“, a mai spus primarul.

Zona este greu accesibila iar muncitorii de la caile ferate efectuau lucrari de reparatii la un tronson.

In zona este si ceata iar vizibilitatea este redusa.

Conform primelor informatii de la Politie si ISU, 14 persoane au fost ranite, dintre care doua sunt in stare grava, in urma accidentului, toate ocupante ale drezinei.

 

SURSA: PRo TV.

Comments (0)

Tags: , ,

Site-ul CFR Marfa a fost spart de o grupare iraniana!

Posted on 07 April 2013 by Asociatia Ro-Trans

Website-ul CFR Marfa a fost spart de o grupare numita IRAN Cyber Army 2012.

cfr marfa kacuit

 

Cum arată în acest moment (7 aprilie 2013 ora 19:30) siteul companiei  naţionale pentru transport feroviar de marfă se poate remarca dând click pe imaginea ataşată acestui articol scrie FEROVIARUL.ro.

Din cauza slabei securităţi a siteului, coroborată cu lipsa de interes a administratorilor companiei şi a reţelei informatice, hackerii au găsit o portiţă de intrare şi au schimbat fişierul index.php al acestuia. Mesajul care apare pe pagina website-ului este cel de mai jos:

mai jos:

IRAN Cyber Army 2012

YoSeF__HaCkeR W4s Here!

-==[ We Love IRAN ]==-
# I Don’t Lov3 = Fascist (ISREAL [&] Amrican …)
Im Here…!!!! :))))
Email :Crazy.Hacke3r @ Gmail.com !! o_0 !!
!! o_0 !!
My Home Is Near ….. My Home Is : Iran-tehran [ Danger Security Team ]
Contact: Crazy.Hacke3r @ Gmail.com

My Site: http://Danger-Team.Org

Plz Click Here ==>> Iranian Hackers

……………….CopyRight By YoSeF__HaCkeR |-> I’ Defacer [YoSeF__HaCkeR]

Message To :
| “YoSeF__HaCkeR Never Sleep…!!
. |
…They were armed?… |

…No!……
Fuck ISRAEL!…
Iranian Cyber Army…..!!!!

Comments (0)

Tags: , , , , , ,

TRAFICUL FEROVIAR PARALIZAT INTRE BUCURESTI SI PLOIESTI

Posted on 25 March 2013 by Asociatia Ro-Trans

Traficul feroviar intre orasele Bucuresti si Ploiesti este paralizat din pricina furturilor de componente din calea de rulare si a semnalelor.

Trenurile circula cu intarzieri de minim 100 de minute ajungandu-se la stationari de circa 250 minute.

FOTO: stiriploiesti.ro

FOTO: stiriploiesti.ro

Purtatorul de cuvand al SOCIETATII NATIONALE DE CAI FERATE ROMANE, OANA BRANZAN, a declarat pentru RO-TRANS urmatoarele: “Traficul feroviar a reintrat la normal la ora 9:40 dupa ce echipa de interventie a repus in functie componentele de semnalizare pe care hotii le-au sustras in ziua de 24.03.2013 in jurul orelor 19.00 intre statiile Chitila si Peris.

Politia TF a deschis o ancheta in acest caz. Ne cerem scuze public pentru neplacerile cauzate de aceste furturi.”

 

Comments (0)

Tags: , ,

Licitatia de inchirierea a sectiilor neinteroperabile (01.03.2013

Posted on 09 March 2013 by Asociatia Ro-Trans

[UPDATE – licitația s-a amânat, din lipsa solicitanților, până pe 14 martie 2013, conform informațiilor apărute pe site-ul BRM]

www.exclusivnews.ro

www.exclusivnews.ro

Compania Nationala de Cai Ferate “CFR” SA organizează în ziua de 01.03.2013, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), prima etapă din acest an de licitaţie publică cu strigare pentru închirierea unor secţii de cale ferată care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile scrie FEROVIARUL.RO.

DOCUMENT 1, DOCUMENT 2.

Va fi o licitație deschisă, urmată de strigare liberă a prețului.

Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare.

Documentația procedurii se poate ridica de la sediul B.R.M. contra sumei de 200 lei/caiet secție, la care se adaugă TVA. Oferta și documentele care însoțesc oferta se vor depune la sediul BRM până la data de 01.03.2013 ora 09:00.

Tariful de acces Ia procedură este de 300 lei, la care se adaugă TVA și poate fi achitat la casieria B.R.M.

Ofertele se pot depune pentru una sau mai multe din cele 15 secţii de circulaţie, aflate pe raza următoarelor centre regionale feroviare:

Secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale CREIR Bucureşti:

Ploieşti Vest – Târgovişte Nord – Fieni – Pietroşiţa;
Diţeşti – Gura Palăngii;
I.L. Caragiale – Diţeşti – Moreni;
Ploieşti Nord – Măneciu.

Secții neinteroperabile aflate pe raza sucursalei regionale CREIR Craiova:

Costești – Roșiori Nord

Secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale CREIR Timişoara:

Caransebeș – Bouțari;
Hațeg – Subcetate;
Oraviţa – Anina

Secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale CREIR Cluj:

Câmpia Turzii – Turda;
Baia Mare – Baia Mare Nord.

Secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale CREIR Braşov:

Sebeş Alba – Petreştii de Pădure

Secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale CREIR Iaşi:

Dorneşti – Gura Putnei – Putna;
Gura Humorului – Dărmăneşti;
Dornişoara – Floreni;
Crasna – Huşi.

Comments (1)

Tags: , , , , , ,

100 de ani de istorie a Depoului de Locomotive Petrosani – Moment istoric luni, 3 decembrie

Posted on 02 December 2012 by Asociatia Ro-Trans

Trenul regal se află pentru prima dată în valea Jiului, iar luni acesta va putea fi vizitat de oricine doreşte. A fost adus aici cu ocazia manifestărilor prilejuite de aniversarea centenarului Depoului de Locomotive CFR Petroşani, ca urmare a eforturilor conjugate ale Primăriei Petroşani şi Consiliului Judeţean Hunedoara. Trenul regal a fost construit în anul 1928, la comanda Statului Român pentru Casa Regală. Primul rege care l-a folosit a fost Carol, iar apoi de Regele Mihai, iar istoria nescrisă spune că aici ultimul suveran al României a luat şi ultimul mic dejun înainte de a pleca din ţară, alungat de regimul comunist.

După schimbarea regimului politic a fost folosit şi de preşedinţii României Comuniste, începând cu Gheorghe Cheorghiu Deja şi terminând cu Nicolae Ceauşescu.

Vorbim despre un tren cu finisaje de lux, demne de o Casă Regală, care s-au păstrat şi la ora actuală, respectiv furnir de mahon, lămpi cu cristal de Bohemia şi sticlă de Murano, fotolii tapiţate cu piele de Cordoba şi piele cu puf de pinguin. Vazele, scrumierele şi statuetele din toate vagoanele Trenului Regal sunt din alabastru de Grecia.

Trenul regal va fi garat de luni la Linia I aşa încât să poată fi vizitat de oricine doreşte. Este un moment istoric şi este cuprins în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la înfiinţare Depoului de Locomotive din Petroşani. Trenul regal va rămâne în Petroşani până în 4 decembrie, iar la centenarul depoului de locomotive oficialii vor face şi o scurtă deplasare cu această bijuterie pe roţi. De acelaşi tratament vor avea parte, marţi, şi elevii olimpici, care vor primi călătoria cu trenul regal drept recompensă pentru meritele lor.

Transmite: Carmen Cosman

Locomotiva – un nou simbol pentru Petroşani

O  locomotivă cu aburi a fost montată la intrarea în municipiul Petroşani. Asta pentru a simboliza staţia CFR din capitala Văii Jiului şi pentru a marca centenarul pe care îl aniversează în această lună depoul din localitate. Responsabilii de la Serviciului Public de Amenajare a Domeniului Public şi Privat (SPADPP):

„Acum câteva luni s-a decis ca aici să fie montată această locomotivă. Astăzi am reuşit să aducem (…) locomotiva pe postament. De azi înainte, locomotiva va rămâne în acest punct de intrare în Petroşani”, a declarat Lucian Dragomir, şef SPADPP.

Locomotiva va deveni, aşa cum vor edilii localităţii, un simbol al Petroşaniului si al Vaii Jiului. Asta după ce, la intersecţia cu Cartierul Aeroport, a fost montat un avion.

Tehnoredactare: Daniel Bolog

 

Comments (0)

Tags: , , , , , , , ,

La Petrila se așteaptă un eveniment măreț – Cu ocazia centenarului de existență a Depoului de la Petrosani “Trenul Regal” va poposi și la Petrila in data de 3 decembrie

Posted on 01 December 2012 by Asociatia Ro-Trans

În perioada 3-4 decembrie, In Valea Jiului se va desfasura evenimentul denumit „Calea ferată şi exploatarea cărbunelui în Valea Jiului”. În cadrul acestui eveniment în data de 3 decembrie va avea loc manifestarea:

„Depoul Petroşani, 1912 – 2012, un centenar de existenţă pe actualul amplasament”.

În  cadrul acestui eveniment se doreşte participarea Trenului Regal, aflat în prezent în Remiza Specială Mogoşoaia. Trenul Regal se poate închiria de la Socie­tatea Feroviară de Turism „SFT – CFR” SA şi va trebui să fie tractat de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA pe relaţia Bucureşti – Craiova – Petroşani – Bucureşti.

În data de 3 decembrie, Trenul Regal va circula de la Preparaţia Cărbunelui Petrila  – Depoul Petroşani – Staţia Petroşani cu participanţii la acest eveniment (pensionari ai depoului, oficialităţi, copii). După sosirea în staţia Petroşani, Trenul Regal va putea fi vizitat de către publicul interesat.

În data de 4 decembrie, de Sfânta Varvara – ocrotitoarea minerilor, Trenul Regal va circula remorcat pe relaţia Petroşani – Lupeni – Petroşani de către o locomotivă electrică şi o locomotivă cu abur având ca şi „călători” copii olimpici din cadrul şcolilor din Valea Jiului, pensionari şi oficialităţi.

Obiectivele propuse în cadrul manifestărilor cultural-educative sunt generate de următoarele argumente: în anul 2012 se împlineşte un centenar de existenţă aDepoului de locomotive Petroşani pe actualul amplasament. Majoritatea construcţiilor îşi păstrează şi azi aspectul aşa cum au fost date în folosinţă în anul 1912.

Primul depou de locomotive din Petroşani a fost amplasat în staţia Petroşani, în faţa actualei revizii de vagoane, fiind dat în funcţiune în 28 august 1870, odată cu inaugurarea căii ferate  Simeria – Petroşani, o lucrare de anvergură a vremurilor şi de altfel foarte importantă datorită necesităţii de transportare a producţiei de cărbune din Valea Jiului; în cadrul evenimentelor se vor prezenta o Monografie a Depoului Petroşani reeditată, un film despre istoria depoului şi o serbare intitulată „Trenuleţul CFR”.

Totodată, se va prezenta o expoziţie de machete şi diorame feroviare ale Muzeului CFR din cadrul CENAFER cât şi o expoziţie de lucrări de artă – pictură şi sculptură a artistului amator Constantin Cîmpeanu (fost angajat al depoului, actual pensionar); în prezent se restaurează şi se conservă în Petroşani locomotiva cu abur 40.005 D – locomotivă de importanţă istorică, aflată în patrimoniul naţional cultural, locomotivă care va fi expusă la intrarea pe pasarela CFR, în municipiul Petroşani.
„Depoul de la Petroşani împlineşte o sută de ani de existenţă. Nu vreau să trecem cu vederea acest eveniment. Trenul regal va poposi în judeţ în zilele de 3 şi 4 decembrie. Mai mult, suntem în tratative să preluăm o hală a depoului în care să amenajăm un muzeu CFR şi sunt convins că noi, Consiliul Judeţean, vom avea un aport important la punerea în valoare a acestuia”, a precizat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ.

Depoul CFR este unul dintre primele și cele mai evidente ansambluri industriale din Petroșani, iar faptul că s-a păstrat în mare parte aproape nealterat ne permite să facem o imaginară călătorie în timp. Din fericire pentru noi, o serie de trei locomotive cu aburi, una de clasă mică, una de clasă mijlocie și una de clasă mare, sunt încă acolo, cvasi-complete, și ne permit să le vedem în toată splendoarea lor. În apropiere de depoul CFR Petroșani se află turnul de apă de la Dărănești, iar în incinta depoului se mai află și o stație de epurare a apei, semn că încă din acele vremuri exista o preocupare serioasă pentru mediu.

Autorităţile locale din Petroşani îşi de­monstrează încă odată ingeniozitatea. După ce în urmă cu câţiva ani au amplasat un avion la intrarea în cartierul Aero­port, acum vor am­plasa pe domeniul Public din Petroşani o locomotivă cu aburi. Ei vor să mar­cheze astfel îm­plinirea a 100 de ani de funcţionare a depoului CFR.

“Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înfiinţarea depoului CFR şi cu această ocazie vom amplasa şi această locomotivă în Piaţa Victoriei ca simbol a acestei activităţi care s-a desfăşurat şi se desfăşoară în munici­piul nostru. Locomotiva este în depou, se lucrează la reabilitarea ei iar undeva la în­ceputul luni noiembrie o să o şi montăm”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul muni­cipiului Petroşani.

Locomotiva va fi adusă pe linie până în gara Petroşani, iar de acolo, cu ajutorul unei macarale va fi pusă pe sine într-unul dintre scuarurile din Piaţa Victoriei.

  • Documentatie: Gazetele locale, imagini – ValeaJiului-Blogspot, Societatea Feroviara de Turism
  • Tehnoredactare: Daniel Bolog – Info Petrila

Comments (0)

Tags: , , , , , , ,

MODIFICARI IN CIRCULATIA TRENURILOR PE SECTIA SIBIU-BLAJ-PRAID

Posted on 30 November 2012 by Asociatia Ro-Trans

Pentru executarea unor lucrari la linia de cale ferata pe sectia neinteroperabila Blaj- Praid, in perioada 01.12.2012-08.12.2012 au loc urmatoarele modificari in circulatia trenurilor:

  1. Trenul 14605 se anuleaza pe distanta Blaj – Tarnaveni si circula in relatia Sibiu – Blaj;
  2. Trenul 14606 se anuleaza pe distanta Tarnaveni – Blaj si circula in relatia Praid-Tarnaveni;
  3. Trenul 14607 se anuleaza pe distanta Blaj – Tarnaveni si circula in relatiile Alba Iulia – Blaj respectiv Tarnaveni – Praid;
  4. Trenul 14608 se anuleaza pe distanta Tarnaveni – Blaj si circula in relatia Blaj – Sibiu.

Comments (2)

Tags: , , , ,

MODIFICARI IN CIRCULATIA TRENURILOR PE RELATIA TIMISOARA NORD-IONEL

Posted on 28 November 2012 by Asociatia Ro-Trans

In perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2012 si in data de 8 decembrie 2012 trenul regio 14138 in relatia Ionel-Timisoara Nord, va circula dupa urmatorul mers :

STATIA
KM 14138
SOSIRE PLECARE
IONEL hcv. 0 9:30
OTELEC h. 4.7 9:45 9:46
PUSTINIŞ h. 7.6 9:58 9:59
CETĂŢUIA h. 12.0 10:16 10:17
CENEI h. 17.7 10:30 10:31
CHECEA h. 24.0 10:45 10:46
CĂRPINIŞ 31.0 11:01 11:04
BEREGSĂU hcv. 39.0 11:12 11:13
SĂCĂLAZ Hm. 46.5 11:20 11:21
RAM. 2 JIMBOLIA 51.8 ~~ ~~
RAM. PAV. C.F.R 52.8 ~~ ~~
TIMIŞOARA NORD 55.3 11:31

Comments (0)

Advertise Here
Advertise Here

DECODARI GSM