Tag Archive | "byd"

Tags: , , , , , , , , , , ,

BUCURESTI: AUTOBUZELE BYD AU INTRAT IN CIRCULATIE PE LINIA 381 PE 06 MAI 2015

Posted on 07 May 2015 by Asociatia Ro-Trans

Primăria Municipiului Bucureşti şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti continuă proiectul de testare a autobuzelor electrice, iniţiat în data de 16.03.2015.

Astfel, la autobaza Nordului, Strada Căpriorilor nr. 2-4, sector 1, va începe etapa a doua a programului, în care vor intra în teste două autobuze electrice, produse de compania chineză BYD, important producător de autobuze propulsate de motor electric.

Autobuzele vor fi testate timp de două luni, pe linia 381, pe traseul Piaţa Reşiţa – Piaţa Sudului – Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei.

Puse la dispoziţie pentru testare de reprezentanţii CEFIN TRUCKS, în baza unui acord exclusiv de reprezentare oficială în România a producătorului chinez, autobuzele BYD model K9 sunt 100% electrice şi funcţionează cu baterii reîncărcabile, bazate pe o tehnologie de ultimă generaţie. Acestea asigură autobuzelor BYD o autonomie de 250 km cu o singură încărcare în condiţii de trafic urban.

În legătură cu acest tip de transport ecologic, domnul Vincenţiu Daniel Antonescu, Directorul General al RATB apreciază:

“Specialiştii în domeniu s-au pronunţat deja în privinţa avantajelor majore aduse de autobuzele electrice ca soluţie pentru transportul în comun, în special în marile aglomerări urbane, aşa cum este şi Bucureştiul.

Prin astfel de programe, autorităţile locale, în primul rând Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, îşi manifestă disponibilitatea de a găsi noi soluţii pentru îmbunătăţirea serviciului de transport public.

De aceea, şi noi suntem interesaţi de aceste proiecte, prin intermediul cărora putem testa cât mai multe tipuri de vehicule, electrice sau clasice, de mai mică sau mai mare capacitate, cu dotări clasice sau moderne, astfel încât, împreună cu toţi factorii de decizie şi cu specialiştii în domeniu, să putem identifica, în cunoştinţă de cauză, cea mai bună soluţie pentru necesităţile şi structura reţelei de transport din Bucureşti.”

Date relevante despre autobuzul 100% electric BYD, conform producătorului:

Atributele cele mai importante ale autobuzului BYD eBus, care diferenţiază acest vehicul de mijloacele de transport în comun clasice, sunt ECOLOGIA şi ECONOMIA.

ECOLOGIC – este complet nepoluant: zero emisii de CO2 şi noxe şi zgomot redus faţă de un vehicul propulsat de motor clasic (termic). Bateriile sunt 100% reciclabile, fără electrolit toxic şi fără metale grele

.ECONOMIC – motorul electric asigură o economie importantă la costurile operaţionale – atât la combustibil (energia fiind mult mai ieftină decât comustibilii clasici) cât şi la costurile cu mentenanţă. Economia totală, calculată pentru utilizarea unui autobuz electric BYD faţă de un autobuz clasic, pe o durată de viaţă de 10 ani, este de aproximativ 330.000 euro pentru un singur autobuz. Dupa încă 2 ani de utilizare, economia totală e de aproximativ 580.000 euro pentru un autobuz. Aceasta rezultă însumând toate costurile (preţ achiziţie, mentenanţă, combustibil).

Autobuzul BYD a obţinut, la începutul anului 2013, omologarea de tip în Uniunea Europeană (produsul are toate aprobările pentru a fi comercializat în toate statele membre EU fără alte certificări necesare). În România, autobuzul BYD este cunoscut din octombrie 2013, când a debutat primul program de testare în Timişoara, BYD fiind astfel primul producător care a propus un autobuz 100% electric pentru transportul în comun în ţară. Până în prezent, BYD a fost testat în 7 mari oraşe din România, a parcurs peste 14.000 km, demonstrând că este mai economic decât un autobuz clasic (calculul realizat pe baza datelor puse la dispoziţie de operatorii de transport în comun arată că media costurilor cu energia electrică necesară alimentării a fost de 10.30 euro / 100km, faţă de 45.33 euro / 100km  – media costurilor aferente consumului de motorină al unui autobuz clasic).

Comments (0)

Advertise Here
Advertise Here

DECODARI GSM