Tag Archive | "bilet"

Tags: , , , , , , , , ,

Bilete pentru transportul în comun, cumpărate prin SMS la Ploieşti. Controlorii vor fi dotaţi cu telefoane cu sistem android.

Posted on 27 July 2013 by Asociatia Ro-Trans

Premieră în transportul în comun din Ploieşti. După modelul mai multor oraşe din ţară, biletele de călătorie vor putea fi cumpărate printr-un simplu SMS, trimis unui număr scurt, de tip 7XXX. Pentru verificarea tichetului, controlorii vor fi dotaţi cu telefoane cu sistem android informeaza ADEVARUL PRAHOVA.

Preţul unui bilet prin SMS va fi de 1.87 lei, faţă de 1.6 lei la tonete. FOTO Adevărul Ploieşti

Preţul unui bilet prin SMS va fi de 1.87 lei, faţă de 1.6 lei la tonete. FOTO Adevărul Ploieşti

Călătorii numeroşi care circulă fără bilet în Ploieşti cu autobuzele şi tramvaiele Regiei Autonome de Transport Public Ploieşti, numărul mare de staţii fără tonete, dar şi dorinţa de a spori încasările sunt tot atâtea motive pentru care oficialii de la RATP Ploieşti s-au gândit la metoda alternativă de cumpărare a biletelor prin SMS.

Propunerea se va afla vineri în atenţia consilierilor locali din Ploieşti şi, în mare, prevede posibilitatea ca ploieştenii să-şi ia biletul printr-un SMS trimis la un număr scurt de tip 7XXX. Călătorul va cheltui prin achiziţia biletului prin SMS 1.87 lei/călătorie, din care 1.6 lei reprezintă preţul transportului (tariful obişnuit al unui bilet), iar restul un comision de trasmitere a SMS-ului. Diferenţa de preţ de la 1.6 la 1.87 de lei este costul opţiunii călătorului de a cumpăra bilet prin SMS şi nu în modul tradiţional, bilet pe hârtie, de la tonetele sau distribuitorii autorizaţi. Şi Regia, la rândul ei, suportă o cheltuială suplimentară de 0.54 lei/bilet SMS şi încasează mai puţin/călătorie, adică 1.06 lei în loc de 1.6 lei/călătorie, prin achitatea comisioanelor faţă de operatorul de telefonie mobilă. Pentru implementarea sistemului, controlorii vor fi dotaţi cu telefoane cu aplicaţie Android, estimate la un preţ de 400 de lei bucata.

Corpul de control al RATP este format din 14 echipe, fiind prevăzute în plus, în proiectul de hotărâre şi două telefoane de rezervă. Sistem de succes în ţară RATP se bazează şi pe succesul întregistrat de operatorii de transport în comun din alte oraşe ale ţării care vând bilete, abonamente de o zi sau alte categorii de abonamente prin sistemul de plată SMS şi dau ca exemplu RAT Iaşi care a vândut în a doua lună de funcţionare a plăţii prin SMS 4.320 bilete, iar în prezent proiectul merge la cote maxime. De asemenea, la Turda se vând astfel circa 3.000 bilete pe lună.

La Ploieşti, RATP şi-a propus pentru început 3.500 de bilete pe lună, vândute prin SMS, urmând ca, ulterior, în funcţie de reacţia populaţiei la această modalitate de achiziţie, va extinde sistemul şi la abonamente, legitimaţii de o zi etc. Nu în ultimul rând, profitul net al RATP Ploieşti ar fi, în ipoteza celor 3.500 de bilete SMS, după deducerea cheltuielilor conexe, de 3.710 lei/lună. 192 de staţii fără tonete RATP Ploieşti are în oraş 9 puncte de vânzare de bilete şi abonamente, 23 de tonete în parteneriat, dar şi alte 188 de puncte de desfacere, dintre care aproximativ 81% sunt chioşcuri de vânzare ziare, cu program limitat la câteva ore pe zi. Chiar şi aşa, 192 de staţii nu au nici o sursă de distribuiţie a biletelor, iar calculele regiei arată că amplasare de tonete în aceste locuri şi cheltuielile cu personalul ar fi de peste 1,2 milioane de lei pe lună.

Printre cele mai slab acoperite zone din Ploieşti sunt cartierele Teleajen, Bereasca, Ploieşti Triaj, Mitică Apostol, Mimiu, Dorobanşul, Bariera Unirii. De asemenea, soluţia este gândită să acopere segmente de distribuţie până în prezent deficitare: noaptea, staţii fără puncte de vânzare funcţionale sau călători care nu au bani fizici asupra lor pentru a cumpăra bilet pe suport de hârtie. Dacă va trece de votul consilierilor locali, RATP Ploieşti va trimite oferte către cei 3 principali operatori de telefonie mobilă pentru cel mai bun tarif şi comisioane, urmând ca apoi să se treacă efectiv la implementarea sistemul de bilete prin SMS.

Comments (0)

Tags: , , , , , , , ,

Schimbări la RATB: Pensionarii nu vor mai putea circula pe baza cuponului de pensie, sistemul de tarifare va fi și el modificat

Posted on 09 April 2013 by Asociatia Ro-Trans

2012-01

FOTO: RATB.ro

Directorul general al Regia Autonomă de Transport București (RATB) Adrian Câmpurean anunță că în viitorul apropiat compania va introduce o serie de modificări în ceea ce privește modul de tarifare a călătoriilor, dar și felul în care vor putea circula pensionarii, cărora acum le este de ajuns cuponul de pensie pentru a putea călători cu mijloacele de transport în comun. Pentru a obține mai mulți bani, RATB s-a gândit la o stratagemă de vânzări: introducerea costului minim de 2,5 lei pentru o oră de călătorie cu orice mijloc de transport. Cum în prezent o călătorie cu un singur mijloc de transport costă 1,3 lei, această modalitate de taxare va însemna o scumpire pentru cei care nu au nevoie decât de un singur mijloc de transport pentru a ajunge dintr-un loc în altul, dar totodată va fi și o ușoară ieftinire a călătoriei pentru cei care schimbă două mijloace de transport (mai mult de două e puțin probabil că pot fi schimbate în intervalul de o oră). „Nu este vorba despre o scumpire a biletelor. Previziunea bugetară pe care am făcut-o pentru anul 2013 nu este bazată pe o modificare de plan tarifar. Bugetul nostru este prevăzut pe situaţia actuală. Am sugerat doar CGMB că o modificare de plan tarifar ar creşte veniturile (…) Am putea înlocui tichetul de o călătorie care costă 1,3 lei cu un tichet valabil timp de o oră cu care poţi să călătoreşti cu orice tip de mijloc de transport în comun de suprafaţă. Asta ar însemna o scădere pe călătorie şi ar fi mai atractiv pentru călători şi ar reduce în felul acesta călătoria clandestină. O cartelă de genul acesta ar putea să fie 2,5 lei” a explicat directorul RATB pentru rtv.net. Pe de altă parte, acesta a vorbit și despre o schimbare în privința pensionarilor: acestora li se vor elibera carduri cu poză, valabile mai multe luni, care vor trebui însă să fie în mod obligatoriu validate la urcarea în mijlocul de transport. „Avem în vedere şi acordarea de carduri pensionarilor valabile mai multe luni, cu fotografie personalizată. Asta ne-ar permite să ştim exact câţi pensionari călătoresc cu mijloacele de transport în comun pentru că ei ar fi obligaţi să valideze cardul. În felul acesta subvenţia pe care o plăteşte Primăria pentru ei ar fi corectă, nu din burtă” a declarat şeful RATB.
A.M.PRESS

Comments (0)

Advertise Here
Advertise Here

DECODARI GSM