Primul tren de metrou CAF a ajuns la București GALERIE FOTO

Posted on 12 December 2013 by Asociatia Ro-Trans

Dunărea 1301-2301, primul tren de metrou construit de CAF a ajuns, joi seară, la in jurul orelor 18.30 in statia CF Chiajna. In jurul orelor 19.10 garnitura agabaritica s-a pus in miscare pe centura CF bucuresteana, statina finala fiind Berceni halta. De aici garnitura a fost preluata de o locomotiva de manevre GFR (LDH) si transportata pana in depoul suprateran METROREX.

 

World of Railways 6

Convoiul format din cele două rame de metrou a fost atacat cu pietre, de un grup de necunoscuţi, pe teritoriul Ungariei, a declarat anterior, pentru B365.ro, Iasmin Sandu, vicepreşedintele Asociaţiei RO-Trans. În urma acestui incident, una dintre ramele de metrou produse de CAF a fost avariată, după cum se poate vedea din imaginile postate de World of Railways pe Facebook.

 

Când vor circula bucureştenii cu noile trenuri de metrou (preluare b365.ro)

Bucureştenii vor circula cu noile trenuri de metrou mult mai târziu faţă de ultimul termen anunţat. Astfel, dacă până acum se ştia că locuitorii Capitalei vor circula cu primul tren produs de CAF în luna ianuarie a anului viitor, termenul a fost din nou prelungit până în primăvara anului viitor.

Primele trenuri CAF ar fi trebuit să ajungă la București în septembrie. Însă, nici acest ultim termen nu a fost respectat, din cauza unor divergenţe dintre Metrorex şi compania spaniolă, dar şi din cauza unor restricţii pe calea ferată din Franţa. “Trenurile noi trebuiau să ajungă la Bucureşti în septembrie, apoi s-a amânat pentru 1 decembrie. Am făcut un act de prelungire. Suntem într-o dispută cu ei pentru că în contract se precizează că trebuie să plătim un avans de până la 30%. Noi am plătit 25%, pentru că atâţia bani am avut, dar ei ne-au cerut în mod expres 30%“, a declarat anterior, pentru B365.ro, directorul general al Metrorex, Aurel Radu.

Managerul de proiect pentru acest contract, în România, din partea CAF, a precizat că livrarea trenurilor a fost întârziată atât din cauza unor divergențe dintre producător și Metrorex, cât și din cauza unor restricții instituite de Societatea Națională de Căi Ferate din Franța (SNCF). „S-a depăşit termenul de livrare cu o lună, din raţiuni comerciale (n.r. divergențele de ordin financiar dintre Metrorex și CAF), şi cu o lună şi o săptămână, din cauza tranzitului prin Franţa.(…)Începând cu trenul numărul trei am luat deja în considerare ocolirea Franţei ca traseu de expediţie, ceea ce presupune o procedură un pic mai complicată, de încărcare în camion până în Austria, urmând ca din Austria trenurile să fie puse pe calea ferată şi aduse în România. Chiar dacă această operaţiune costă un pic mai mult, evităm ce s-a întâmplat în Franţa“, a declarat, anterior, pentru B365.ro, Ovidiu Băncescu, manager de proiect pentru acest contract, în România, din partea CAF.

Întrebat de reporterii B365.ro când vor circula bucureștenii cu noile trenuri de metrou, managerul de proiect pentru acest contract, în România, din partea CAF, a precizat că abia în primăvara anului viitor va putea fi văzut pe șine primul tren CAF, la patru luni diferență față de ultimul termen estimat anterior. “În cursul lunii decembrie vor începe un program de testare specific şi un program de anduranţă, care se va finaliza undeva spre sfârşitul lunii aprilie. Primul tren va intra în circulaţie cu pasageri la sfârşitul lunii aprilie, cel mai devreme. Apoi, la intervale foarte scurte, de 10-14 zile, după ce primul tren va face toate probele de tip şi de anduranţă, vor intra, pe rând, celelelalte trenuri în circulaţie. În prezent, la Atelierele Griviţa din Bucureşti – subcontractorul nostru din România -, există acum cele şase vagoane din componenţa unui tren. Trei vagoane sunt în probe de capsă, iar alte trei vagoane sunt la diverse stadii de asamblare finală“, a precizat, anterior, Băncescu.

Practic, primele teste făcute cu un tren produs de CAF se vor efectua cu o întârziere de peste un an, în contextul în care fostul director general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, a declarat anterior, pentru B365.ro, că “până la sfârşitul anului (n.r – 2012) primul tren trebuie să intre în probe”.

Ce diferențe sunt între CAF-uri și trenurile Bombardier

Dacă cele 44 de trenuri produse de Bombardier poartă nume de flori și de capitale europene, cele 16 trenuri noi produse de CAF vor purta numele principalelor râuri ale ţării. Primul tren care va intra în circulație este cel botezat Dunărea, urmat de Mureş, Prut, Siret și Olt.

Potrivit reprezentanţilor Metrorex, noile trenuri vor putea circula pe magistralele 1, 2 și 3, pe care s-a amplasat sistemul de monitorizare automată a trenului.

Noile trenuri de metrou produse de CAF au câte două locuri special amenajate pentru persoanele cu mobilitate redusă, au un sistem de autodiagnoză care informează imediat mecanicul asupra eventualelor defecţiuni ale trenului și cum se pot remedia aceste probleme, dar și un sistem de teletransmisie de date. Prin intermediul acestui sistem se transmite automat prin Wi-Fi starea echipamentelor trenului, astfel încât, atunci când trenul ajunge în depou, nu se mai impune o analiză amănunțită care să scoată la iveală defecţiunile trenului. Sistemul de teletransmisie prin Wi-Fi ține doar de latura tehnică a trenului și nu vizează furnizarea de internet gratuit pentru călători, așa cum s-a vehiculat anterior, a precizat Dan Tudorache, şef serviciu Material Rulant la Metrorex.

Trenurile CAF au și un sistem performant de informare a publicului călător (indicatoare frontale şi laterale pentru vizualizarea direcţiei de mers a trenului), semnalizări suplimentare acustice şi video pentru accesul în/din trenuri, locuri special amenajate pentru transportul bicicletelor cu metroul în interiorul vagoanelor, ventilaţie forţată în vagoanele de pasageri și geamuri rabatabile.

Noile trenuri CAF sunt compuse din câte şase vagoane unite prin burduf, au sistem de tracţiune şi de frânare controlat cu microprocesor, caroseria realizată din oţel inoxidabil, sistem îmbunătăţit de bare de sprijin pentru călători, uşi culisante cu autoblocare şi protecţie la prinderea persoanelor între uşi.

Trenurile CAF au o capacitate de 1.202 de pasageri, distribuită în cei 114 m lungime, şi patru motoare care pot dezvolta o viteză de 80 km/h. Pentru asigurarea compatibilităţii tehnice şi de exploatare integrală, Metrorex a achiziţionat, cu 4.940.000 euro fără TVA, şi 16 seturi de sisteme de protecţie şi conducere automată a trenului de la Bombardier Transportation – Divizia Rail Control Systems (care va asigura montajul şi punerea lor în funcţiune).

Cele 16 trenuri costă 97 de milioane de euro, fără TVA. Doar primele patru provin integral din Spania, restul de 12 urmând a fi montate la uzina Atelierul CFR Griviţa. Achiziţia celor 16 trenuri de metrou este prevăzută în Acordul de finanţare pentru modernizarea metroului din Bucureşti, semnat cu Banca Europeana de Investiţii în toamna anului 2009. Banii pentru noile trenuri sunt asiguraţi atât din credite BEI, cât şi de la bugetul de stat.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Advertise Here
Advertise Here

DECODARI GSM