Archive | CONSTRUCTIA MAGISTRALEI 5

Tags: , , , , ,

BUCURESTI: DNA-ul se plimba cu “metroul”

Posted on 30 April 2015 by Asociatia Ro-Trans

metrou_caf_88414400

In data de 24.04.2015, prin adresa nr. 3433-352,357/C6/24.04.2015, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a comunicat Metrorex Decizia nr. 75s/C6/352, 357/24.04.2015 cu privire la procedura de achizitie a 51 de trenuri de metrou, prin care a decis suspendarea solutionarii contestatiilor depuse de catre S.C. Alstom S.A si de catre S.C. Astra Vagoane S.A., in contradictoriu cu S.C. Metrorex S.A. pana cand autoritatile statului vor pronunta o hotarare definitiva in cercetarea ce se afla in derulare.
Prin aceeasi decizie Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a respins cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulata de catre S.C. Metrorex S.A.
In consecinta, Metrorex va proceda in termenul legal de cinci zile la publicarea in SEAP a Deciziei nr. 75s/C6/352, 357 din data de 24.04.2015.

Procurorii DNA au început urmărirea penală  împotriva a trei membri ai Comisiei de licitație din Metrorex. Aceștia sunt acuzați   pentru trucarea licitației pentru atribuirea acordului-cadru “Achiziția de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon” de către Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA Bilbao.

Direcția Națională Anticorupție a precizat pentru Agerpres că procurorii au dispus, în martie, efectuarea urmării penale față de suspecții: Valeriu Picu, Gabriel-Constantin Sburlan și Mihai-Marian Andronescu, membri ai Comisiei de licitație din cadrul Societății Comerciale de Transport cu Metroul București Metrorex SA, la data faptelor, pentru luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

De asemenea, conform DCNEWS.ro., este urmărit penal Ovidiu Băncescu, în calitate de reprezentant al Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA Bilbao, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și dare de mită.

“În perioada octombrie 2014 — martie 2015, suspecții Picu Valeriu, Sburlan Gabriel-Constantin și Andronescu Mihai-Marian, în calitate de membri ai comisiei de evaluare a ofertelor, privind procedura de achiziție publică pentru atribuirea acordului-cadru “Achiziția de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei — Pantelimon”, au contribuit la trucarea licitației având ca rezultat adjudecarea acesteia de către Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA Bilbao. Firma câștigătoare a subcontractat lucrările unei societăți românești. La adjudecarea acestei licitații de către CAF SA Bilbao a contribuit și suspectul Băncescu Ovidiu, în calitate de reprezentant al Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA Bilbao, care l-a instigat pe suspectul Picu Valeriu să îi furnizeze informațiile vizând ofertele și condițiile celorlalte firme participante la licitație”, se arată în răspunsul DNA preluata de pe DCNEWS.ro.

Sursa citată precizează că, în aceeași perioadă, suspecții Picu, Sburlan și Andronescu, în calitate de membri ai comisiei de licitație, au furnizat informații reprezentanților CAF Bilbao, având ca rezultat vicierea gravă a procedurii și semnarea, de către CAF Bilbao, a procesului-verbal de adjudecare a licitației.

“Totodată, în perioada 15 — 18.02.2015, suspecții Picu, Sburlan și Andronescu au acceptat o călătorie în Spania, la sediul fabricii CAF din Beasain, plătită de competitorul CAF SA Bilbao, aceasta fiind intermediată de către suspectul Ovidiu Băncescu”, mai arată DNA, care adaugă că, ulterior, Valeriu Picu a încasat de la Ovidiu Băncescu contravaloarea unor servicii de traducere, la preț supraevaluat  ai informeaza DCNEWS.ro.

Comments (0)

Tags: , , ,

Atenție! Noi restricții de circulație în Drumul Taberei, de miercuri până la 1 octombrie

Posted on 26 June 2012 by Asociatia Ro-Trans

Incepând de miercuri, se deviază traficul rutier pe b-dul Drumul Taberei, între str. Poiana Muntelui și str. Brașov, ca urmare a lucrărilor efectuate la magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Opera.

Restricția este valabilă în perioada 27.06.2012, ora 11:00 – 01.10.2012, ora 24:00, informează Primăria Capitalei într-un comunicat remis la redacție.

Circulația autovehiculelor pe acest tronson se va desfășura pe câte două benzi pe sens.

Totodată, în aceeași perioadă, se va închide accesul dinspre Drumul Taberei spre strada Crinul de Pădure, urmând ca accesul în zonă să se facă numai dinspre strada Brașov.

b365.ro

Comments (1)

Advertise Here
Advertise Here

DECODARI GSM