Tags: , , , , , ,

Accident de persoana pe linia de OLTENITA

Posted on 06 November 2012 by Asociatia Ro-Trans

Trenurile de persoane de pe MAGISTRALA 802 Titan Sud – Oltenita au stat blocate 90 minute din pricina unui accident produs in HALTA TANGANU. Un automotor al companiei Transferoviar Calatori a lovit un calator care se afla in gabaritul trenului REGIO 15292. Accidentul s-a produs la ora 18:12.

Trenurile R 15292 Oltenita-Titan si R 15293 Titan-Oltenita cicula cu o intarziere de 25 minute.

Comments (1)

Tags: , , , , , , ,

Colaborarea CFR Calatori – Mav Trakcio: Locomotive MAV in ROM, “DELFINE” in HU

Posted on 30 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

In luna august, la sediul CFR Călători din Bucureşti, a fost semnat un Contract de Colaborare între operatorul naţional feroviar de pasageri din Romania – CFR Călători şi MAV Trakcio – operatorul feroviar de tracţiune din Ungaria.
Contractul bilateral reprezintă concretizarea măsurilor de interoperabilitate promovate de Uniunea Europeană, menite să permită fluidizarea traficului feroviar cu Europa Centrală şi să contribuie la reducerea timpilor de parcurs a trenurilor internaţionale, prin utilizarea unei singure locomotive între Bucureşti şi Budapesta.

Contractul de Colaborare are ca obiect – remorcarea reciprocă a trenurilor internaţionale pe ruta Bucureşti – Budapesta, cu locomotive şi personal de locomotivă, astfel încât să se optimizeze trecerea frontierei fără a mai fi necesară schimbarea locomotivelor la graniţa celor doua state.

Domnul Ştefan Roşeanu, director general al CFR Călători a declarat : «Politica Statului Român este de a dezvolta noi servicii feroviare în condiţiile unui raport optim tarif de transport /costuri, motiv pentru care se impune o reevaluare a serviciilor transfrontaliere. Trebuie sa ţinem cont pe lângă interesele comerciale şi de faptul că ambele intreprinderi feroviare au ca obiect de activitate transportul feroviar public care trebuie sa asigure mobilitatea persoanelor».

Cu ocazia acestei întâlniri, ambele părţi si-au exprimat disponibilitatea de a colabora în continuare pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale de cooperare transfrontalieră pentru satisfacerea nevoilor de transport ale locuitorilor celor doua ţări membre ale Uniunii Europene, Romania şi Ungaria. Astfel, la invitaţia MAV Trakcio, s-a stabilit ca prima reuniune a grupului de lucru – înfiinţat pentru reevaluarea serviciilor feroviare transfrontaliere – să aibă loc la Budapesta în luna ianuarie 2013, după definitivarea noului mers de tren.

Începând cu noul Mers al Trenurilor 2012-2013, compania ungară de tracțiune MÁV-TRAKCIÓ va furniza locomotive electrice Bombardier TRAXX seria 480 pentru deservirea tuturor trenurilor internaționale care leagă Bucureștiul de Budapesta. În aceste zile, locomotiva 91 55 0 480 001-1 se află în teste în România. Azi dimineață, a plecat spre Brașov, în dublă tracțiune (cu 477-671-8), cu IR 1582/1582-1, iar seara s-a întors în Gara de Nord cu IR 1583-2/1583 (tot în DT). Scopul călătoriei a fost evaluarea performanțelor locomotivei pe un traseu dificil, cu o pantă accentuată (zona Predeal – Brașov și retur). Nu încape îndoială:TRAXX-ul 001 s-a achitat cu brio de sarcinile pe care le-a avut de îndeplinit astăzi.

 

 

12 locomotive “DELFIN” vor fi autoritate pentru UNGARIA

CFR Calatori va autoriza 12 locomotive fabricate de SOFTRONIC CRAIOVA din seria 477-XXX pe care vor face tractiune la trenurile internationale Bucuresti Nord – Budapesta cuprinse in noul mers de tren 2012/13. Au fost repartizate urmatoarele locomotive:
– Depoul BC: 880, 802, 613, 871, 784.
– Depoul Brasov: 551, 689, 690, 054, 345.
– Depoul Arad: 895, 742.

 

Comments (0)

Tags: , ,

Vrei să mergi cu naşu’?

Posted on 29 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

REGULAMENTUL OFICIAL AL TOMBOLEI de fidelizare a călătorilor

SECŢIUNEA 1. ORGANIZATOR

Organizatorul promoţiei este SC TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI SRL, cu sediul social în Cluj Napoca, str. Tudor Vladimirescu, nr. 2–4, Jud. Cluj, înregistrata la Registrul Comertului sub nr J12/1530/2012, CUI 26565289, România, denumită în cele ce urmează Organizator.

Decizia de participare la promoţie conform regulilor din prezentul regulament este finală şi obligatorie pentru participanţi.

SECŢIUNEA 2. LOCUL DE DESFĂŞURARE AL PROMOŢIEI

Aceasta tombolă se desfăşoară în următoarele locaţii: Casele de bilete TFC din Staţiile CF Galaţi, Buzău, Cluj, Oţelu Roşu, Titan Sud şi Ploieşti

SECŢIUNEA 3. DURATA CAMPANIEI

Promoţia se desfăşoară în perioada 15.10.2012 – 15.01.2013

Promoţia poate fi prelungită de către organizator printr-un act adiţional la prezentul regulament.

SECŢIUNEA 4. PRODUSELE PARTICIPANTE LA PROMOŢIE

Participă la promoţie abonamentele lunare întregi şi abonamentele lunare cu 50% reducere emise în 2012 de Transferoviar Călători S.R.L.

SECŢIUNEA 5. MODUL DE DESFĂŞURARE AL PROMOŢIEI

Promoţia consta în organizarea unei tombole, la care vor fi oferite, prin tragere la sorţi, premiile prevăzute de prezentul Regulament.

Lista căştigătorilor şi a câştigurilor acordate la tombolă se poate găsi la casele de bilete CF Galaţi, Buzău, Cluj, Oţelu Roşu, Titan Sud şi Ploieşti şi va fi publicată pe site-ul www.transferoviarcalatori.ro

Lunar se vor extrage din urne câte 3 taloane câştigătoare pentru abonamente lunare întregi şi 3 taloane de rezervă şi alte 3 taloane câştigătoare pentru abonamente lunare cu 50% reducere şi 3 taloane de rezervă.

Daca clientul nu se prezintă în termen de 5 zile după informarea telefonică, se apelează la telefonul de rezervă conform ordinii de extragere.

SECŢIUNEA 6. PREMIILE ŞI ACORDAREA LOR

Călătorul prezintă la casa de bilete sau în tren abonamente lunare întregi sau abonamente lunare cu reducere 50% emise în anul 2012 de TFC. În schimbul acestora, călătorul primeşte un talon de participare la tombolă care se va ataşa la cele 3 abonamente în original sau copie conform cu originalul. După ce a completat talonul, clientul îl introduce în urna special amenajată pentru aceasta tombolă.

Ultima zi în care participanţii pot introduce taloane în urnă este 14.01.2013

Extragerile vor avea loc pe datele 15.11.2012, 15.12.2012, 15.01.2013.

Pentru un premiu se va extrage un singur talon câştigător şi unul de rezervă.

Valoarea este determinată de distanţa mentionata pe abonamentele deja depuse pentru campanie.

Pentru asigurarea transparenţei şi legalităţii, la extragere va asista şi un jurist.

SECŢIUNEA 7. DREPTUL DE PARTICIPARE

La această promoţie pot participa toţi călătorii care prezintă la casa de bilete sau în tren 3 abonamente lunare întregi sau 3 abonamente lunare cu reducere 50% emise în anul 2012 de TFC.

Nu pot participa angajaţii firmei Transferoviar Călători SRL precum şi membrilor familiilor acestora (copii, parinţi, sot/soţie).

SECŢIUNEA 8. TAXE

Primirea premiului nu implică plata nici unei taxe legale către autorităţile statului sau către alte părţi de către câstigător.

SECŢIUNEA 9. DIVERSE

Organizatorul promoţiei are dreptul să refuze onorarea premiilor sau poate pretinde returnarea lor, în cazul în care acestea au fost obţinute prin fraudă sau participarea s-a facut fără respectarea regulilor prevăzute în prezentul regulament.

În cazul oricărei fraude, neînţelegeri sau dispute care poate apărea în orice moment cu privire la desfăşurarea acestei promoţii, SC TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI SRL îşi rezervă dreptul de a lua toate măsurile legale considerate oportune.

SECŢIUNEA 10. REGULAMENTUL PROMOŢIEI

Regulamentul oficial al promoţiei este disponibil în mod gratuit oricarui solicitant la casele de bilete din staţiile CF Galaţi, Buzău, Cluj, Oţelu Roşu, Titan Sud şi Ploieşti si pe site-ul companiei. Participanţii sunt de acord să se conformeze şi să respecte prevederile acestui regulament. Pentru orice informaţii legate de prezenta tombola de fidelizare, cei interesaţi ne pot contacta la nr. de telefon: 0372 773 662 – Casa de bilete TFC Galati, 0372 773 656 Casa de bilete TFC Buzau, 0372 758 404 Casa de bilete TFC Cluj, 0736 332 616 Casa de bilete TFC Titan Sud, 0736 332 296 Casa de bilete TFC Ploiesti Sud

 

SECŢIUNEA 11. PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Organizatorul se obligă să respecte prevederile Legii nr 677/2001 privind protecţia datelor personale stocate pe durata Campaniei (nume, prenume, adresa, telefon). Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidenţialitatea datelor personale ale câştigatorilor la prezenta Campanie şi să le utilizeze conform prezentului Regulament Oficial şi legislaţiei în vigoare.

SC TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI SRL prelucrează datele cu caracter personal furnizate de participanţi (nume, prenume) în scopul desemnării câştigătorilor concursului. Datele vor fi dezvaluite exclusiv angajaţilor societăţii implicaţi în derularea tombolei iar după încheierea ei vor fi distruse.

Participantul la Campanie în calitate de persoana vizată, are conform Legii 677/2001, următoarele drepturi: dreptul la informare (art 12), dreptul de acces la date (art 13), dreptul de intervenţie asupra datelor (art 14), dreptul de opoziţie (art 15), dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (art 17) şi dreptul de a se adresa justiţiei (art 18).

Comments (0)

Tags: , , , ,

Modificari in mersul TRENURILOR TFC pe magistralele OLTENITA si Slanic Prahova

Posted on 29 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

 IMPORTANT! Stimati calatori, datorita lucrarilor efectuate la infrastructura viteza de circulatie a crescut pe sectiile Titan Sud - Oltenita si Buda - Slanic, prin urmare timpii de parcurs au scazut producand modificari in mersul trenurilor incepand cu 01.11.2012.  Noile mersuri sunt afisate la sectiunea Mersul Trenurilor.

Comments (0)

Tags: , , ,

CFR Calatori va folosi motorina ALBASTRA pentru a descuraja hotii

Posted on 28 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

CFR Călători a solicitat, într-o adresă către Bursa Română de Mărfuri, ca motorina pe care o vor livra furnizorii să fie pigmentată cu solvent lichid colorant albastru, destinat biocarburanților și carburanților. Măsura vine ca o încercare de a stopa evaziunea fiscală prin furtul de combustibil.

Solicitarea CFR Călători se referă la noul stoc pe care îl vor achiziționa prin intermediul Bursei Române de Mărfuri. Ședința de tranzacționare se va desfășura în 6 noiembrie 2012, ora 11:00, la sediul BRM.

Măsura vine în contextul în care, în cazul anchetării celor bănuiţi de furt, era imposibil de a demonstra că motorina aparţine CFR. De acum încolo, culoarea combustibilului va fi o dovadă incontestabilă în acest sens. De regulă, suspectați sunt mecanicii, care au, de celel mai multe pri,acces liber la rezervor.

Metoda este inedită pentru România, dar a mai fost experimentată în Ungaria și Republica Moldova.

Motorina va fi EURO 5, cu o cantitate minimă de 7.000 tone și cantitate maximă de 106.000 tone, defalcată pe trei loturi astfel:

  1. pentru lotul nr. 1 cantitatea minimă de 2.000 tone şi cantitatea maximă de 25.700 tone (necesarul pentru o perioada de 2 ani – Zona Sud);
  2. pentru lotul nr. 2 cantitatea minimă de 3.000 tone şi cantitatea maximă de 52.200 tone (necesarul pentru o perioada de 2 ani – Zona Vest);
  3. pentru lotul nr. 3 cantitatea minimă de 2.000 tone şi cantitatea maximă de 28.100 tone (necesarul pentru o perioada de 2 ani – Zona Est),

Criteriul de atribuire a contractului este prețul cel mai scăzut.

Valoarea estimată a acordului cadru: minim 26.565.000 lei fără acciză și fără TVA, maxim 402.270.000 lei, fără acciză și fără TVA.

La valoarea estimată se adaugă acciza, conform prevederilor Codului Fiscal.

Sursa de finanţare este asigurată din fonduri proprii.

Sursa: FEROVIARULRO.

Comments Off on CFR Calatori va folosi motorina ALBASTRA pentru a descuraja hotii

Tags: , , , , ,

Introducere trenuri în circulație

Posted on 28 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

CFR Călători informează că, pentru preluarea călătorilor de la Drobeta Turnu Severin și Craiova spre destinația București Nord, ca urmare a lucrărilor care se desfășoară la tunelul feroviar Feneș (pe secția Drobeta Turnu Severin – Caransebeș), se vor introduce în circulație două trenuri astfel:
  • începând cu data de 29 octombrie 2012, trenul InterRegio 10122 va circula pe ruta Drobeta Turnu Severin (plecare08.40) – Bucureşti Nord (sosire 13.35)
  • începând cu data de 28 octombrie 2012, trenul Regio 13128 va circula numai în zilele de duminică pe ruta Craiova (plecare 17.12) – Bucureşti Nord (sosire 20.34)
Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile și agențiile de voiaj CFR, la telefon 021/9521 sau să acceseze www.cfrcalatori.ro .

Comments (0)

Tags: , , , , ,

Modificări temporare în circulaţia trenurilor

Posted on 26 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

CFR Călători informează că în perioada 29 octombrie – 20 noiembrie 2012, pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară , vor interveni modificări în circulaţia trenurilor pe mai multe secții de circulație, astfel:

 
  1. lucrări între stațiile Săliște și Apoldu de Sus (secția Alba Iulia – Vințu de Jos – Sibiu)
Anulări pe distanța Vințu de Jos – Sibiu
în perioadele 29- 31 octombrie și 2-9 noiembrie
§ IR 12112 circulă numai pe desitanța Timișoara Nord – Recas – Vințu de Jos
Totodată, în perioada 29 octombrie – 9 noiembrie 2012 vor intervi modificări și în circulația tenurilor Regio, ce vor fi anunțate la nivel local.
 
 
  1. lucrări între stațiile Cliciova și Coșteiu Mare(secția Simeria – Lugoj)
Anulari pe distanţa Timişoara Nord – Simeria şi retur:
în zilele de 31 octombrie şi 01 noiembrie
§ IR 12122 Timişoara Nord – Recaş – Lugoj – Ilia – Simeria – Bucureşti Nord va circula numai pe distanţa Simeria – Bucureşti Nord
în zilele de 30 octombrie şi 31 octombrie
§ IR 1621/-2 Bucureşti Nord – Timişoara Nord, va circula numai pe distanţa Bucureşti Nord – Simeria
§ IR 12137/2 Iasi – Recas –Timisoara Nord  va circula numai pe distanţa Iasi – Simeria
în zilele de 31 octombrie /01 noiembrie şi 01 /02 noiembrie 
§ IR 1838/1 Timişoara Nord – Iaşi va circula numai pe distanţa Simeria – Iaşi
Anulări pe întreaga distanţă de circulaţie:
în data de 01 noiembrie
§ IR 12112 Timişoara Nord – Recaş – Lugoj – Ilia – Simeria – Sibiu
§ IR 1816/-1 Vinţu de Jos – Târgu Mures (ramura de la trenul 12112)
§ IR 1811/-2 Sibiu –Timişoara Nord
în data de 31 octombrie
§ IR 1813/-2 Sibiu –Timişoara Nord
§ IR 1815/-2 Târgu Mureş – Vinţu de Jos (ramura pentru trenul 1813/-2)
§ IR 1814/-1 Timişoara Nord – Sibiu
 
De asemenea, în zilele de 31 octombrie şi 01 noiembrie 2012, vor fi anulate şi unele trenuri Regio, iar pe distanţa Lugoj – Cliciova şi retur se va realiza transbordarea pasagerilor cu mijloace auto de la/pentru la trenurile R 2181 Simeria – Lugoj şi R 2186 Lugoj – Simeria.
  1. lucrări în stația Ciucea (secția Cluj – Oradea)
Anulări pe întreaga distanţă de circulaţie:
în perioada 1 – 20 noiembrie
§ InterRegio 1937 și 1938  Cluj Napoca – Ordea și retur
  1. lucrări pe secţiile Arad – Radna și Arad – Curtici
Modificări orarii:
în perioada 05/06 – 11/12 noiembrie
§ IC 521 Teiuş – Arad (ramura de la trenul IC 531 Bucureşti – Oradea) va circula ca tren IC 12521 pe ruta Teiuş (plecare la ora 20.56) – Arad (sosire la ora 01.27)
în perioada 05/06 – 09/10 noiembrie
§ 1843/-2 Timişoara Nord – Aradu Nou – Şibot – Beclean pe Someş va circula ca tren IR 12843/-2 pe ruta Timişoara Nord (plecare la ora 22.02) – Recaş – LUGOJ – ILIA – Simeria – Şibot – Beclean pe Someş (sosire la ora 06.45)
De asemenea, în perioada 12- 14 noiembrie 2012, vor intervenii modificări și în circulația tenurilor Regio, ce vor fi anunțate la nivel local.
Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile și agențiile de voiaj CFR, la telefon 021/9521 sau să acceseze www.cfrcalatori.ro .

Comments (0)

Tags: , , , ,

ULTIMELE IMAGINI cu fata care a murit după ce a căzut din tren

Posted on 23 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

Câteva fotografii făcute de Elisa Mădălina şi colegele ei au fost postate marţi pe un cont de socializare creat special în memoria fetei de 13 ani, care a căzut duminică din tren

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/ultimele-imagini-cu-fata-care-a-murit-dupa-ce-a-cazut-din-tren_1036972.html#ixzz2A9Towhrm

Comments (1)

Tags: , , , , , , , ,

Impact intre un tren regio si un autocamion la o trecere la nivel cu calea ferata in judetul Harghita

Posted on 23 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

Circulaţia feroviară este blocată între staţiile Miercurea Ciuc şi Siculeni (linie simplă), din jurul orei 18.00, din cauza unui accident rutier produs la o trecere la nivel cu calea ferată informeaza feroviarul.ro.

Trenul Regio 5314, care circulă pe ruta Miercurea Ciuc – Mărăşeşti, a lovit o autoutilitară la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu indicator rutier “Crucea Sf. Andrei“. Din primele informaţii, în urma impactului, două persoane au  decedat, iar alta a fost rănită.

Precizăm că nici unul dintre pasagerii trenului nu a fost rănit.

Echipe feroviare intervin pentru eliberarea linei de cale ferată. De asemenea, traficul feroviar va fi reluat dupa încheierea cercetărilor organelor de Politie si Procuratura, de la locul impactului.

Trenurile care aşteaptă redeschiderea circulaţiei sunt:

  • Regio 5314 care circulă pe ruta Miercurea Ciuc – Mărăşeşti
  • InterRegio 1750 care circulă pe ruta Suceava – Braşov
În autocamionul lovit de tren se aflau trei persoane – şoferul în vârstă de 30 de ani, un bărbat de 34 de ani şi băiatul acestuia din urmă, în vârstă de nouă ani.

În urma impactului, şoferul autocamionului a murit.

Pop a afirmat că băiatul de nouă ani a ajuns în comă la spital, în timp ce tatăl acestuia a fost transportat la spital în stare de şoc, fiind aruncat din autoutilitară în urma impactului. Băiatul a murit, marţi seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.

Potrivit unui martor citat de Mediafax, el a fost cel care a sunat la 112 şi a alertat echipajele de intervenţie.

În urma accidentului, au murit şi patru taurine aflate în remorca autocamionului.

Comments (0)

Tags: , , , ,

TRENUL REGAL in GARA BANEASA

Posted on 15 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

TRENUL REGAL a plecat in aceasta dupa amiaza din Gara Baneasa la ora 14.15 in directia Alba Iulia.
La bordul trenului au calatorit Principele Radu si Principesa Margareta impreuna cu reprezentantii casei regale.
Garnitura regala era formata din 4 vagoane “Vagon sufragerie”, “Vagon de dormit >> Dormitorul Regal”, “Vagon dormitor cl a I-a” iar la tractiunea trenului s-a aflat locomotiva model a CFR-ului Calatori — Transmintana (Lema 001).

Istorie — trenul regal (Turism Feroviar)
Regele Ferdinand I de Romania – In ultimul an de viata, regele Ferdinand I de Romania a comandat societatii italiene Ernesto Breda din Milano un tren care sa-i ofere tot confortul calatoriilor oficiale. Vagoanele si locomotiva cu aburi au fost finalizate insa abia dupa moartea sa, in 1928. Finisajele interioarelor sunt pretioase, mobilierul si lambriurile fiind finisate cu furnir de esente nobile: trandafir, mahon si nuc. Scaunele si fotoliile sunt tapisate cu piele de Cordoba, corpurile de iluminat sunt realizate la manufacturile din Murano, iar vazele si scrumierele au fost fabricate din alabastru. Regele Ferdinand nu a apucat sa vada aceasta garnitura, in schimb Carol al II-lea a circulat foarte mult cu ea, iar regele Mihai I a luat ultimul pranz pe teritoriul Romaniei in vagonul-salon al acestui tren, in ianuarie 1948, dupa ce fusese obligat sa abdice. Sursa: wikipedia
Regele Carol al II-lea de Romania, Principe de Hohenzollern – Sigmaringen(n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 si 6 septembrie 1940.
La data de 5 septembrie 1940, Maresalul Ion Antonescu a cerut regelui sa-i acorde puteri depline, suspendarea constitutiei si dizolvarea parlamentului si tot in seara aceleiasi zile i-a cerut regelui Carol II să abdice si sa paraseasca tara. Puciul a reusit, Carol al II-lea a abdicat la data de 6 septembrie 1940 si s-a expatriat, cedand tronul fiului sau Mihai I. Maresalul Ion Antonescu i-a oferit garantii de securitate lui Carol al II-lea, Elenei Lupescu si suitei lor, tinandu-se de cuvant, a protejat  pichetand cu santinele militare garnitura trenul Regal, asupra caruia legionarii au tras cu mitralierele. Sursa: wikipedia
Regele Mihai I de Romania, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzollern(n. 25 octombrie 1921, Sinaia), în perioada domniei tatalui sau, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al Romaniei între 20 iulie 1927 si 8 iunie 1930, precum si între 6 septembrie 1940 si 30 decembrie 1947. Pe data de 4 ianuarie 1948, trenul Regal in care se aflau Regele Mihai, Regina Mama Elena si Principesa Ileana oprea în halta Banloc. Pe peronul de scanduri se aflau trei femei: fosta Regina a Greciei, principesa Elisabeta, impreuna cu cele doua servitoare, toate trei zgribulite de frig si avand cate o valiza in mana. Dupa urcarea lor, trenul Regal s-a urnit incet, pornind pe lungul drum al exilului, un drum care pentru Elisabeta avea sa fie fara intoarcere. La granita romano-iugoslava trenul Regal a fost oprit detasandu-se vagoanele cu bagaje. Sursa: wikipedia
Gheorghe Gheorghiu Dej, Secretar General al PCR(nume original: Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Bârlad; d. 19 martie 1965, Bucuresti)pana la moartea sa si Presedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961-18 martie 1965. In toamna anului 1955, tot in vagonul salon, s-au purtat discutiile privind plecarea trupelor sovietice din Romania, discutii ce au avut loc intre Nikita Hrusciov, conducatorul Uniunii Sovietice, si Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acestia au calatorit spre nordul Transilvaniei, la o partida de vanatoare. In anul 1956, ultimele formatiuni militare sovietice paraseau Romania. Sursa: wikipedia
Datele istorice si evenimentele la care a participat acest tren de-a lungul timpului evoca faptul ca, la data de 3 august 1975, in vagonul salon al trenului Regal au servit micul dejun presedintele Statelor Unite ale Americii, Gerard Ford si secretarul de stat Henry Kisinger care au calatorit impreuna cu Nicolae Ceausescu. Itinerariul trenului Regal care in acea perioada era in servicu ca tren Prezidential a circulat de la Bucuresti la Sinaia, in aceiasi zi la dejunul de lucru ce a avut loc la castelul Peles unde s-a hotarat acordarea “Clauzei Natiunii celei mai favorizate” pentru Romania.
In acelasi vagon au calatorit in timpul vanatorilor organizate in anii 1976-1977 de Nicolae Ceausescu pentru sefii de  stat: Teodor Jivkov (octombrie 1976), Erik Honecker (8 februarie 1977). Tot in vagonul salon al Trenului Regal s-au discutat problemele romano-iugoslave cu ocazia vanatorii organizate in nordul Transilvaniei (august 1967) de Nicolae Ceausescu in cinstea lui Iosip Broz Tito, conducatorul statului iugoslav. Vagoanele au fost construite pentru a intruni normele de circulatie internationale, putand circula cu viteze de pana la 160 km/h. La interior, vagoanele sunt finisate cu materiale dintre cele mai scumpe, cum ar fi: piele de Cordoba, pentru scaunele si fotoliile din saloane, furnir de nuc si trandafir, pentru mese, scaune si unele lambriuri din saloanele vagoanelor, sticla de Murano si cristalul de Boemia au fost folosite pentru lampile din vagoane, ca si pentru oglinzile din salonul regal, din alabastru de Grecia au fost executate statuete si obiecte decorative ce se pot gasi in saloanele vagoanelor ce compun Trenul Regal.

Comments (1)

Advertise Here
Advertise Here

DECODARI GSM