Tag Archive | "faliment"

Tags: , , , ,

Tramvaiele IESENILOR scoase la licitatie: RATP IASI in faliment?

Posted on 22 March 2013 by Asociatia Ro-Trans

Primaria Iasi baga in faliment transportul public iesean pentru ca de un timp indelungat, aceasta nu a platit  gratuitatile oferite anual celor 30.000 de pensionari • ANAF a pus sechestru si a scos la licitatie 22 de tramvaie, pentru ca RATP nu si-a mai putut onora obligatiile catre stat • Fara nicio intentie sa-si respecte plata anuala a celor 20 milioane de lei pentru gratuitatile pensionarilor, edilii locali au anuntat ca RATP va fi pur si simplu falimentata infomeaza BUNA ZIUA IASI.
faliment iasi tramvaie
A inceput numaratoarea inversa pentru intrarea in faliment a Regiei Autonome de Transport Public din Iasi. Decizia primarului Gheorghe Nichita de a oferi transport gratuit pe toate liniile pentru cei aproape 30.000 de pensionari din Iasi nu a fost onorata de ani buni prin plata decontarilor anuale de 20 milioane de lei, atat cat ar trebui RATP sa primeasca in schimbul acestor servicii oferite zilnic principalului electorat al edilului.

Acum, RATP Iasi are datorii catre bugetul de stat de aproximativ 39 milioane de lei. Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a pus sechestru pe o parte din mijloacele de transport folosite in Iasi si, in exact o saptamana, a programat o licitatie pentru vanzarea a 22 de tramvaie.

“Sunt sub sechestru mai multe tramvaie pentru datoriile pe care le inregistreaza RATP catre ANAF. Plati s-au mai facut, dar odata cu timpul au crescut penalitatile pentru sumele datorate catre bugetul de stat. Este vorba de 22 de tramvaie pe care ANAF le scoate la licitatie, printre care 13 vagoane ST7 si ST8 si 9 tramvaie GT5″, explica Adrian Mihai, purtator de cuvant RATP Iasi.

Se face loc unei firme private

Edilii au anuntat ruperea RATP in doua formatiuni. O societate va fi rupta din regie si va purta numeleSC Compania de Transport Public Iasi SA si, cel mai probabil, societatea va avea management privat. De la castigarea primului sau mandat ca primar al Iasului, Gheorghe Nichita a oferit legitimatii de transport gratuit pe toate rutele pentru aproape 30.000 de pensionari, iar in schimbul acestor servicii, Primaria Iasi se obliga sa deconteze din bugetul local aproape 20 milioane de lei anual, lucru care nu s-a intamplat. Acum, edilul sef al orasului anunta sfarsitul regiei de tranport local.

“De vreo doi ani de zile, am pus juristii sa analizeze situatia, firmele de avocatura, am chemat si alti experti sa vedem ce putem face pentru ca este o gaura neagra in economia Iasului si chiar a Romaniei pentru ca sunt datorii foarte mari. Preocuparea mare a noastra, a Guvernului actual, este sa incepem incetul cu incetul sa inchidem aceste gauri negre ale economiei”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Daca obligatiile Primariei Iasi catre RATP ar fi achitate, bugetul local ar trebui saracit cu 20 milioane de lei anual pentru calatoriile oferite unui electorat asigurat, in timp ce studentii, veteranii sau persoanele cu handicap nu primesc niciun sfert din acesti bani. Sefii RATP au precizat ca, dupa ce va fi infiintata SC Compania de Transport Public Iasi SA, RATP va ramane cu o parte din activitatea de transport public, dar va intra in insolventa.

Click aici pentru a vedea raportul ANAF.

Comments (0)

Advertise Here
Advertise Here

DECODARI GSM