Circulaţia feroviară este blocată între staţiile Miercurea Ciuc şi Siculeni (linie simplă), din jurul orei 18.00, din cauza unui accident rutier produs la o trecere la nivel cu calea ferată informeaza feroviarul.ro.
Trenul Regio 5314, care circulă pe ruta Miercurea Ciuc – Mărăşeşti, a lovit o autoutilitară la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu indicator rutier “Crucea Sf. Andrei“. Din primele informaţii, în urma impactului, două persoane au decedat, iar alta a fost rănită.
Precizăm că nici unul dintre pasagerii trenului nu a fost rănit.
Echipe feroviare intervin pentru eliberarea linei de cale ferată. De asemenea, traficul feroviar va fi reluat dupa încheierea cercetărilor organelor de Politie si Procuratura, de la locul impactului.
Trenurile care aşteaptă redeschiderea circulaţiei sunt:
- Regio 5314 care circulă pe ruta Miercurea Ciuc – Mărăşeşti
- InterRegio 1750 care circulă pe ruta Suceava – Braşov
În urma impactului, şoferul autocamionului a murit.
Pop a afirmat că băiatul de nouă ani a ajuns în comă la spital, în timp ce tatăl acestuia a fost transportat la spital în stare de şoc, fiind aruncat din autoutilitară în urma impactului. Băiatul a murit, marţi seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.
Potrivit unui martor citat de Mediafax, el a fost cel care a sunat la 112 şi a alertat echipajele de intervenţie.
În urma accidentului, au murit şi patru taurine aflate în remorca autocamionului.