Corpul de control al Regiei Autonome de Transport Bucureşti, cu sprijinul Jandarmeriei Ilfov, Jandarmeriei Bucureşti şi al Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public, a organizat o nouă serie de controale în vehiculele din reţeaua RATB de pe raza Municipiului Bucureşti şi din zona preorăşenească. În perioada 26.07 – 07.08.2014, s-au efectuat acţiuni de control pe liniile urbane 1, 16, 21, 32, 41, 102, 103, 117, 139, 202, 226, 385, 304, pe linile expres 780 si 783 şi în zonele preorăşeneşti Chitila, Otopeni, Măgurele, Buftea, pe liniile 422, 449, 455, 462, în urma controalelor fiind aplicate 1109 sancţiuni. Scopul acestor acţiuni comune a fost asigurarea condiţiilor optime de siguranţă şi ordine în mijloacele de transport ale Regiei, fiind vizate, cu prioritate, combaterea fraudei şi a faptelor de natură contravenţională în mijloacele de transport în comun, stabilirea identităţii călătorilor contravenienţi, îndepărtarea comercianţilor ambulanţi şi a persoanelor care creează disconfort celorlalţi pasageri. Regia Autonoma de Transport Bucureşti colaborează strâns cu toate instituţiile abilitate cu siguranţa şi ordinea publică, în vederea creşterii gradului de siguranţă a călătorilor în mijloacele de transport în comun, precum şi a combaterii călătoriei frauduloase. Periodic, în special pe liniile pe care se înregistrează fluxuri mari de călători, dar încasări reduse, sunt desfăşurate acţiuni comune de control, la care participă echipajele de ordine alături de corpul de control al RATB. Aceste acţiuni sunt mai eficiente, întrucât, prin prezenţa reprezentanţilor Jandarmeriei şi Poliţiei, se creează posibilitatea sancţionării persoanelor care pretind că nu au asupra lor acte de identitate, iar atitudinea conflictuală a călătorilor frauduloşi este mult mai ponderată. În perioada următoare, Regia va continua să organizeze astfel de acţiuni comune şi pe alte linii de transport în comun din Bucureşti.