Metroul românesc aniversează pe 19 noiembrie 33 de ani. Manifestările dedicate evenimentului au debutat aseară (14 noiembrie 2012) cu lansarea proiectului Galeria din Galerie – proiect de artă urbană fotografică – ce se va derula în parteneriat cu Asociaţia „Bucureştiul meu drag” în staţia de metrou Piaţa Unirii 1.
Proiectul a debutat cu o primă expoziţie de fotografii cu tema „Cu metroul prin Bucureşti”, ocazie cu care s-a lansat şi pliantul de promovare a statiilor de metrou“Cu metroul prin Bucureşti”. Expozitia vă propune o călătorie prin intermediul fotografiilor, atât prin subteran cât şi prin punctele turistice ale Bucureştiului şi va putea fi vizitată în perioada 14 noiembrie -14 decembrie 2012.
In debutul vernisajului, călătorii au fost plăcut surprinşi de cele trei tinere talentate, Ana Limban, Irina Movileanu și Camelia Ciobanu membre ale Asociaţiei Arta nu muşcă ce au susținut un superb recital de viori și violoncel, transformând peronul de metrou – din nou – pentru ceva timp, în sală de concert. Staţia de metrou a răsunat de aplauzele publicului numeros prezent la eveniment.
Metrorex si prietenii artelor au oferit un regal de muzică şi imagine aseară în staţia de metrou Piaţa Unirii 1.