Regia Autonomă de Transport Bucureşti a avut o evoluţie uimitoare în ultimii 140 de ani. Tehnologia de azi, cu autobuze supraetajate sau cu sistemul cardurilor în loc de biletele de hârtie, a luat naştere din tramvaie trase de cai sau din primul troilebuz românesc, cu scaune din plastic şi volan din lemn.
„Adevărul” vă prezintă istoria RATB, compania de transport public indispensabilă pentru bucureşteni. Astfel:
1871: Se înfinţează prima „Societate Română de Tramvaiuri”, pe străzile Bucureştiului văzându-se primele tramvaie tractate de cai
1894: Se dă în folosinţă prima linie electrică pentru tramvaie pe traseul Obor-Cotroceni
1909: Se adoptă Legea pentru înfinţarea „Societăţii Comunale pentru construcţiunea şi exploatarea tramvaielor în Bucureşti” (noua concesiune se va numi S.T.B.)
1921: Începe o nouă perioadă de dezvoltare a S.T.B., ajungând cea mai importantă societate de transport public din ţară
1923: Au fost achiziţionate vagoane „THOMPSON-HOUSTON” şi două convertizoare de 1.000 kw/unitate de la firma „SIEMENS-SCHUCKERT”
1924: Ia fiinţă primul laborator de psihologie experimentală aplicată din România
1929: Încetează circulaţia tramvaielor cu cai
1936: Societatea obţine exclusivitatea transportului în comun cu tramvaie şi autobuze pentru Bucureşti
Capitala avea o suprafaţă de 31.000 de hectare, inclusiv 12 comune suburbane pentru care societatea asigura transportul
Parcul de autobuze era de 392 de bucăţi (Renault, Chevrolet şi Henschel), funcţionând pe 22 de trasee cu 131 kilometri cale dublă
1937: Se inaugrează Policlinica S.T.B. pentru salariaţii societăţii şi familiile lor
În această perioadă, societatea avea case de odihnă la Techirghiol şi Timişul de Sus în exclusivitate pentru angajaţii săi
1949: Se înfinţează prima linie de troleibuz (Piaţa Victoriei-Hipodromul)
1950: Societatea comunală a tramvaielor din Bucureşti se transformă în „Întreprinderea de Transport Bucureşti” (I.T.B.), în acea vreme existând 27 de trasee de tramvaie şi 24 de trasee de autobuze
Numărul salariaţilor era de 11.000, fiind a doua întreprindere din ţara ca număr de angajaţi, după U.D. Reşiţa (22.000 de salariaţi)
1951: Se dă în folosinţă vagonul de mare capacitate pe patru osii, realizat în atelierele I.T.B.
1955: Se realizează în atelierele I.T.B. prototipul troleibuzului românesc
1962: Se înfiinţează staţie de calcul mecanografic şi evidenţa mecanizată (preluare date)
1963: Ia fiinţă Dispeceratul Central de Circulaţie
1965: Se dezvoltă sistemul energetic I.T.B. şi începe construcţa primelor substaţii cu redresoare de siliciu
1971: Se dă în exploatare vagonul dublu articulat V3A, fabricat în Atelierele Centrale I.T.B.
În perioada 1972-1980, I.T.B. era a patra întreprindere de transport urban din lume sub aspectul mărimii parcului de vehicule, al suprafeţei deservite şi al numărului de salariaţi
La vârf, parcul depăşea 2.500 de autobuze, 800 de tramvaie şi 700 de troleibuze, având 35.000 de salariaţi
1974: Se înfiinţează Oficiul de Calcul I.T.B., ulterior Centrul de Calcul
1977: Se realizează noul model de cale de rulare pentru tramvaie cu şina înglobată în dale de beton
1980: Se realizează troleibuzul dublu articulat
1983: Se realizează prima linie de tramvai peste Podul Grant şi se introduce vagonul cu două posturi de comandă şi uşi pe ambele părţi
1984: Se dă în funcţiune o linie cu 30 de autobuze, la care s-a aplicat sistemul autoritar de supraveghere şi dirijare a traficului, asistat pe calculator
1985: Se construiesc primele tramvaie pentru alte oraşe (primul lot este pentru Constanţa, apoi pentru Ploieşti, Craiova, Braşov)
Perioada 1981-1989 a reprezentat un declin pentru transportul urban de suprafaţă „justificat” la acea vreme prin dezvoltarea transportului public subteran (metroul) şi prin criza energetică
1988: Se înfiinţează Dispeceratul electronic, lucrând în timp real
Se fabrică cel de-al 500-lea tramvai V3A. Se realizează trenul urban format dintr-un vagon motor şi două remorci EPN3A
1990: Întreprinderea de Transport Bucureşti se transformă în Regia Autonomă de Transport Bucureşti, prin Decizia Primăriei Municipiului Bucureşti
Se elaborează o nouă strategie privind funcţionarea şi dezvoltarea transportului public de suprafaţă din Capitală
Are loc desprinderea unităţilor de taximetre şi maxi-taxi de R.A.T.B.
1991: Are loc constituirea Uniunii Române de Transport Public – U.R.T.P., al cărei membru fondator esti şi R.A.T.B.
150 de autobuze noi, decorate cu reclama CAMEL, marchează începutul activităţii de publicitate
Sunt aduse 22 de autobuze SAURER din Elveţia care, ulterior, în anul 1995, sunt transformate în troleibuze la Uzina de Reparaţii Atelierele Centrale
Sunt aduse 70 de autobuze SAVIEM din Franţa şi date în exploatare pe liniile EXPRES. Policlinica – Spital este preluată de la Ministerul Sănătăţii şi integrată în R.A.T.B.
1992: R.A.T.B. beneficiază de asistenţă tehnică prin programul PHARE, în valoare de 2,3 milioane de ECU (actuala monedă euro)
1993: Are loc licitaţia Băncii Mondiale privind realizarea unui studiu de optimizare a transportului public, în urma cărei firma TRANSURB CONSULT din Bruxelles a elaborat un studiu pentru reorganiarea transportului public în Bucureşti
1994: Primele autobuze moderne DAF intră în dotarea R.A.T.B.
1995: Se dau în folosinţă primele autobuze SAURER transformate în troleibuze
1996: Se dă un concurs pentru ocuparea postului de manager al R.A.T.B. şi se încheie, astfel, apare primul contract de management al Consiliului Local al Municipiului Bucureşti
Regia intră ca parteer în proiectul CAPTURE, cu finanţare de la Comunitatea Europeană, privind cercetarea impactului măsurilor fiice menite a promova transportul public
Intră în exploatare sistemul electronic de percepere a taxei de călătorie pe autobuzele EXPRES, utilizând cartele magnetice. Încep lucrările de construcţie la noul sediu
1997: În luna ianuarie, R.A.T.B. intră ca partener în proiectul de cercetare DANTE, cu finanţare de la Comunitatea Europeană
1998: Prin programul internaţional PHARE, R.A.T.B., împreună cu Cie Consult, a realizat un studiu de prefezabilitate pentru transportul public din Municipiul Bucureşti
R.A.T.B. organizează conferinţele finale ale celor două proiecte europene: DANTE şi CAPTURE destinate optimizării transportului public de suprafaţă
Firma de consultanţă HTA din Olanda a studiat posibilitatea transformării liniei de tramvai 41 în metrou uşor
A început implementarea sistemului informatic integrat SAP R/3, printr-un proiect pilot
Se realizează prototipul tramvaiului TATRA modernizat. Se construieşte substaţia electric de tracţiune Grozăveşti, se modernizează autobazele Pipera şi Nordului
1999: Se împlinesc 90 de ani de la înfiinţarea S.T.B.
2000: Are loc modernizarea primului vagon de tramvai V3A – 93M cu bogiuri motor
Se realizează un troleibuz prototip cu podea coborâtă şi acţionare în curent alternativ EA 812, cu şaşiu MAN şi caroserie AUTODROMO, precum şi un prototip de autobuz cu podea joasă. cu şaşiu DAF – SB 2 şi caroserie din aluminiu tip HESS
Este dat în folosinţă Complexul de Sănătate R.A.T.B., în cadrul căruia sunt oferite şi servicii de fizioterapie, kinetoterapie, terapie respiratorie si electroterapie
Intră în exploatare linia de tramvai modernizată pe strada Zetari – Alexandru Anghel, în lungime de 3,3 kilometri cale simplă
Este pusă în funcţiune substaţia electrică de tracţiune Griviţa – modernizată cu o capacitate de 2 x 2500 Amperi
Se constituie Secţia 25 de Poliţie pentru Transportul Public. Începe introducerea sistemului SAP R/3
Este lansată iniţiativa R.A.T.B. PLUS pe 3 linii – 104, 21 si 86
2001: Intră în dotarea R.A.T. B. instalaţiile sistemului de reducere a poluări GPL
2002: Se dă în folosinţă prima linie de metrou uşor din ţară pe traseul liniei 41 de tramvaie
Această lucrare face parte dintr-un vast program de reabilitare a 110 kilometri de linii de tramvaie din sud-vestul oraşului, printr-o cofinanţare asigurată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti şi Banca Europeană de Investiţii
2003: Începe proiectul de modernizare a liniei de tramvai 32, de la Depoul R.A.T.B. Alexandria, la Piaţa Unirii, parte a proiectului mai amplu de modernizare şi reabilitare a zonei de Sud-Vest a Capitalei
Urmează realizarea şi prezentarea noului tip de tramvai BUCUR 1 – V2ST
Este testat în Bucureşti serviciul de Car Sharing
2004: Continuă modernizarea şi reabilitarea liniei de tramvai 35 pe Bulevardul Preciziei, Valea Cascadelor, Bulevardul Timişoara până la Bulevardul General Vasile Milea, cât şi la linia de tramvai 12, pe Şoseaua Giurgiului şi Şoseaua Viilor
Se demarează lucrările de modernizare a depourilor Alexandria şi Militari
Are loc licitaţia pentru finalizarea proiectului de introducere a unui nou sistem de ticketing pentru transportul public
Se împlinesc 80 de ani de la înfiinţarea laboratorului psihologic, 95 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Tramvaie Bucureşti şi 110 ani de la lansarea primului vagon electric pe străzile Capitalei
2005: Se realizează şi se dau în exploatare primele vagoane de tramvai cu podea parţial coborâtă în zona de mijloc
2006: Se finalizează lucrările de modernizare la depourile Alexandria, Militari şi Giurgiului
Intră în exploatare primul lot de 400 de autobuze Mercedes din cele 500 de autobuze modern Mercedes ce au fost achiziţionate în perioada 2006 – 2007
Începe implementarea unui nou sistem de ticketing pentru transportul public
Sistemul are la bază tehnologia cardurilor fără contact, care vor înlocui, treptat, abonamentele de carton şi biletele de hârtie
Se demarează lucrările de modernizare ale depoului Dudeşti
2007: Se realizează primul vagon de tramvai cu podea joasă (V3A modernizat)
Intră în exploatare primele troleibuze dintr-un lot de 100 CITELIS T
2008: Intră în exploatare un loc de 400 de autobuze marca Mercedes CITARO din cele 500 care au fost achiziţionate în perioada 2008-2009, autobuze dotate cu motor EURO 4, intalaţie de aer condiţionat în salonul călătorilor, monitor LCD pentru informarea călătorilor şi sistem de supraveghere video
2009: Se modernizează linia de tramvai pe Şoseaua Mihai Bravu, între Bucur Obor şi Calea Vitan
Se aniversează 100 de ani de la constituirea Societăţii Comunale a Tramvaielor Bucureşti (S.T.B.)
Se modernizează 16 tramvaie la Uzina R.A.T.B.. Se achiziţionează 65 de cabine pentru vânzare de bilete şi abonamente
2010: R.A.T.B. şi Siemens pun bazele unui parteneriat R.A.T.B. urmând să producă, în uzina proprie, module complete de caroserie pentru tramvaiele Siemens. R.A.T.B. şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti încheie un protocol de colaborare, în scopul asigurării unui transport corespunzător pentru cetăţenii Capitalei
Se înfiinţează nouă trasee turistice către mănăstirile din jurul Bucureştiului, în urma unui parteneriat între R.A.T.B. şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
Se modernizează 16 tramvaie la Uzina R.A.T.B.
Se realizează patru tramvaie cu podea parţial coborâtă, în cadrul Uzinei R.A.T.B.
2011: Se încheie un parteneriat între R.A.T.B., Astra Vagoane Arad şi Siemens, în vederea fabricării de tramvaie Imperio cu podea joasă, complet coborâtă
Se semnează protocolul de colaborare între Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor antisocial care au loc în vehiculele regiei
Clasicele bilete de hârtie au fost scoase din circulaţie, R.A.T.B. optând pentru utilizarea exclusivă a instrumentelor moderne de taxare
Se demarează lucrările deretehnologizare a liniei de producţie a tramvaielor din cadrul Uzinei R.A.T.B.
Se înfiinţează 23 de linii de autobuze cu program de circulaţie nocturnă
Se înfiinţează „Bucharest City Tour”, primul traseu turistic din Bucureşti
October 26th, 2012 at 10:52
Good post!