Archive | Comunitatea RO-TRANS

Tags: , , , , , , ,

Colaborarea CFR Calatori – Mav Trakcio: Locomotive MAV in ROM, “DELFINE” in HU

Posted on 30 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

In luna august, la sediul CFR Călători din Bucureşti, a fost semnat un Contract de Colaborare între operatorul naţional feroviar de pasageri din Romania – CFR Călători şi MAV Trakcio – operatorul feroviar de tracţiune din Ungaria.
Contractul bilateral reprezintă concretizarea măsurilor de interoperabilitate promovate de Uniunea Europeană, menite să permită fluidizarea traficului feroviar cu Europa Centrală şi să contribuie la reducerea timpilor de parcurs a trenurilor internaţionale, prin utilizarea unei singure locomotive între Bucureşti şi Budapesta.

Contractul de Colaborare are ca obiect – remorcarea reciprocă a trenurilor internaţionale pe ruta Bucureşti – Budapesta, cu locomotive şi personal de locomotivă, astfel încât să se optimizeze trecerea frontierei fără a mai fi necesară schimbarea locomotivelor la graniţa celor doua state.

Domnul Ştefan Roşeanu, director general al CFR Călători a declarat : «Politica Statului Român este de a dezvolta noi servicii feroviare în condiţiile unui raport optim tarif de transport /costuri, motiv pentru care se impune o reevaluare a serviciilor transfrontaliere. Trebuie sa ţinem cont pe lângă interesele comerciale şi de faptul că ambele intreprinderi feroviare au ca obiect de activitate transportul feroviar public care trebuie sa asigure mobilitatea persoanelor».

Cu ocazia acestei întâlniri, ambele părţi si-au exprimat disponibilitatea de a colabora în continuare pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale de cooperare transfrontalieră pentru satisfacerea nevoilor de transport ale locuitorilor celor doua ţări membre ale Uniunii Europene, Romania şi Ungaria. Astfel, la invitaţia MAV Trakcio, s-a stabilit ca prima reuniune a grupului de lucru – înfiinţat pentru reevaluarea serviciilor feroviare transfrontaliere – să aibă loc la Budapesta în luna ianuarie 2013, după definitivarea noului mers de tren.

Începând cu noul Mers al Trenurilor 2012-2013, compania ungară de tracțiune MÁV-TRAKCIÓ va furniza locomotive electrice Bombardier TRAXX seria 480 pentru deservirea tuturor trenurilor internaționale care leagă Bucureștiul de Budapesta. În aceste zile, locomotiva 91 55 0 480 001-1 se află în teste în România. Azi dimineață, a plecat spre Brașov, în dublă tracțiune (cu 477-671-8), cu IR 1582/1582-1, iar seara s-a întors în Gara de Nord cu IR 1583-2/1583 (tot în DT). Scopul călătoriei a fost evaluarea performanțelor locomotivei pe un traseu dificil, cu o pantă accentuată (zona Predeal – Brașov și retur). Nu încape îndoială:TRAXX-ul 001 s-a achitat cu brio de sarcinile pe care le-a avut de îndeplinit astăzi.

 

 

12 locomotive “DELFIN” vor fi autoritate pentru UNGARIA

CFR Calatori va autoriza 12 locomotive fabricate de SOFTRONIC CRAIOVA din seria 477-XXX pe care vor face tractiune la trenurile internationale Bucuresti Nord – Budapesta cuprinse in noul mers de tren 2012/13. Au fost repartizate urmatoarele locomotive:
– Depoul BC: 880, 802, 613, 871, 784.
– Depoul Brasov: 551, 689, 690, 054, 345.
– Depoul Arad: 895, 742.

 

Comments (0)

Tags: , , ,

COMUNITATEA RO-TRANS in aparitie TELEVIZATA ANTENA 3 — “Delta” Văcăreşti: un plămân în Bucureşti!

Posted on 29 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

COMUNITATEA RO-TRANS in aparitie TELEVIZATA ANTENA 3 — “Delta” Văcăreşti: un plămân în Bucureşti!

 
SURSA: http://inregistrari.antena3.ro/view-28_Oct-2012-Stiri_ora_06:00-177.html

Comments (0)

Tags: , , ,

CAMPANIE VOLUNTARA -> “Delta” Văcăreşti: un plămân în Bucureşti!

Posted on 27 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

Avem o ”Deltă” în București! O curățăm, o protejăm?
Haideți să curățăm zona Lacului Văcărești sâmbătă, 27 octombrie, începând cu ora 10:00!

Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta vă invită să ecologizăm zona neașteptat de bogată în biodiversitate apărută pe locul construcțiilor comuniste abandonate, în groapa Văcărești.

Punctul de întâlnire este la intrarea în zona Lacului Văcărești dinspre șoseaua Olteniței, pe strada Săvinești (punct de reper complex rezidențial Jupiter).Zona lacului Văcărești care necesită curățarea imediată se întinde pe aproximativ 190 de hectare. Ecologizarea se justifică din cel puțin din trei puncte de vedere:
1. Autoritățile centrale, conştiente de importanţa unui astfel de ecosistem într-un oraș precum Bucureştiul, au anunţat deja că intenționează declararea în lunile urmatoare, a lacului Văcărești drept zonă naturală protejată.
2. Spațiul ar putea fi amenajat și redată publicului larg, devenind astfel un model de transformare a unui zone abandonate și folosită ca groapă de gunoi, într-un loc de utilitate publică.
3. Ecologizarea ar aduce beneficii majore biodiversității dezvoltate spontan, care cuprinde, conform observațiilor făcute de specialiști la prima vedere, numeroase specii de păsări, pești, mamifere și amfibieni, dintre care unele protejate,

Acțiunea face parte din proiectul Reţeaua Naţională a Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară, derulat începând cu anul 2011 de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor şi cu Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, susţinut de Coca-Cola Hellenic.

Comments (0)

Linia preoraseneasca 471 poate fi prelungita pana in JUDETUL GIURGIU (Adunatii Copaceni)

Posted on 25 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

Contactat telefonic de catre Reporterii RO-TRANS Petre Gheorghe, primarul Comunei 01 Decembrie 1918 a declarat:

Principalul motiv pentru care s-a ales introducerea transportului in comun deservit de RATB reprezinta SIGURANTA CALATORILOR. Datorita numeroaselor cereri venite din partea CONSILIULUI LOCAL Adunatii Copaceni s-a luat in calcul prelungirea liniei 471 pana in judetul GIURGIU (A. Copaceni).

 

In vederea asigurarii transportului si catre comuna JILAVA a-ti luat in calcul crearea de statii in comuna respectiva?

      Din cauza numeroaselor incidente din tracut a calatorilor din JILAVA nu dorim sa periclitam siguranta calatorilor din orasul nostru.

Comments (1)

Tags: , , ,

DACIA 2000 — un automobil romanesc de colectie

Posted on 23 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

Dacia 2000 a fost fabricata in 1980 si era un Renault 20 asamblat in Romania sub sigla Dacia. Fiind foarte exclusivista, a fost facuta in nr limitat, avand doar 2 culori: negru, albastru inchis rezervata doar pentru elita PCR.
Dacia 2000 avea geamuri electrice, si motoru de 2000 cmc benzina, avand in jur de 110 cp. Automobilul respectiv se afla parcat in incinta UNIVERSITATII POLITEHNICA din Bucuresti.:

Mai multe discutii pe FORUM.

Comments (1)

Tags: , , ,

Marşul Unirii de la Bucureşti din 21 octombrie 2012

Posted on 22 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

Peste 10.000 de persoane au cerut, la 16 septembrie, la Chisinau unirea Republicii Moldova cu Romania, cea mai ampla manifestatie unionista publica din ultimii ani avand loc in pofida incercarilor unor formatiuni pro-ruse si a unor lideri politici de a o impiedica prin mijloace de intimidare.

 

Comments (1)

Tags: , ,

Ca pe ROATE — Radio Romania ACTUALITATI -> Comunitatea iubitorilor de transport

Posted on 21 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

Nici nu va gandeati ca exista pe lumea asta, chiar la noi in tara o “COMUNITATE A IUBITORILOR DE TRANSPORT IN COMUN”…Cu doi dintre reprezentantii acestui adevarat “Fan Club” va intalniti la Ca pe roate peste cateva zeci de minute…
Si mai vorbim si despre ce le place sau ce nu le place oamenilor la transportului public. CHIAR!!! Ce va place si ce nu va place sa vedeti atunci cand va suiti intr-un tramvai, autobuz, metrou etc? Ce ar trebui sa se imbunatateasca? Ce s-a imbunatatit deja? Asteptam pareri! Hai! Indrazniti…

RO-TRANS >> Machete realizate de Oleco: http://www.facebook.com/media/set/?set=a.271668816287628.61666.100003335355893&type=1.

Comunitatea iubitorilor de transport in comun – Ro-Trans Romania in direct la Ca pe Roate, alaturi de Dan Creta si Miruna Zaganescu.

Comments (1)

Tags: , , ,

Comunitatea Ro-Trans ON AIR la RADIO ROMANIA ACTUALITATI

Posted on 20 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

             Comunitatea RO-Trans are placerea de a va invita sa ascultati “Emisiunea Ca pe Roate” in direct la RADIO ROMANIA ACTUALITATI de la ora 15.05. In Bucuresti ne gasiti pe frecventa 105,3 MHz. Pentru mai multe informatii despre frecventele din tara va rog sa intrati << AICI >>. Ne puteti asculta si online: << AICI >>.

             Va dorim auditite placuta.

Comments (1)

Tags: , , , ,

REPORTAJ — REMIZA de LOMOMOTIVE GFR (Brazi)

Posted on 05 October 2012 by Asociatia Ro-Trans

S.C. Grup Feroviar Român S.A. este o societate cu capital social integral privat, având ca obiect principal de activitate prestarea serviciilor de transport feroviar de mărfuri şi a serviciilor conexe transportului feroviar.

Rezultatele înregistrate, potenţialul şi disponibilitatea, parcul propriu de vagoane şi locomotive, capacităţile de transport întreţinere şi reparaţii, sunt menite să garanteze efectuarea unor servicii sigure şi de calitate şi recomandă firma noastră ca fiind unul dintre cei mai importanţi operatori feroviari din România.

Remiza GFR de la Brazi a fost construtia la finele anilor 2007, la ora actuala fiind cea mai moderna remiza de locomotive.

 

Multumim GRANPET pentru sprijinul ACORDAT!

Comments (2)

EXCURSIE FEROVIARA in orasul Brasov (14 IULIE 2012)

Posted on 15 July 2012 by Asociatia Ro-Trans

Ajung in Gara de Nord putin peste ora 06 dimineata. Captez in colectie ELECTRICA 627 iesite de curand din SOFTRONIC – RR.

Plecam din Bucuresti la “carma” PERSONALULUI 3001.
Ma intalnesc cu colegul nostru de pe Forum Cosmin A., alias RANGER 2007 in statia Busteni.

Ajunsi in Brasov in jurul orei 10.30 incepem o mica sedinta de TRAINSPOTING in gara din Brasov.

Peste circa un sfert de ora ne de plasam spre toneta de bilete RATBv pentru a ne achizitiona bilete pentru a calatori cu linia 4 Pana in Livada Postei. O serie de poze cu transportul in comun.

Livada Postei:

Si emblema Consiliului Local – autobuzul etajat:

Piata Sfatului si Varful Tampa.

Ne oprim la MC Donald’s pentru a ne racorii, unii cu suc altii cu BERE:

O captura superba:

Alte cadre din transportul in comun Brasovean:

Ne intoarcem in GARA:

O  Frantuzoica, febletea mea:

ELECTRICA 1024

In trenurile REGIO CFR CALATORI poti cara chiar o masina de spalat:

Alte cadre:

DESIRO:

O electrica, un LDH si niste vagoane albastre:

Pe la 3 fara 20 ne este garat in gara trenul REGIOTRANS R 14004 cu care vom pleca catre BUCURESTI:

Cateva cadre din interior; trenul stralucea de curateniie, inclusiv la WC:

Am parasit BRASOVUL la ora 15.10:

 

Comments (0)

Advertise Here
Advertise Here

DECODARI GSM