Un bărbat cu vârsta în jur de 40 de ani s-a aruncat luni dimineaţă în faţa metroului, în staţia Unirii, informează România TV. Din fericire, bărbatul nu a fost rănit.Bărbatul de 40 de ani a văzut că vine metroul, a sărit şi s-a alungit pe şine, iar metroul a trecut peste el. Incidentul s-a petrecut, luni dimineaţa, la staţia de metrou Piaţa Unirii 2.”Bărbatul a fost foarte norocos. Evenimentul a avut loc în jurul orei 7.30. A fost anunţat imediat un echipaj de prim-ajutor care a ajuns la faţa locului, dar bărbatul era cooperant, fără leziuni. S-a aruncat pe şine şi s-a lungit pe calea de rulare. Nu a păţit nimic. A fost întrebat dacă doreşte să fie transportat la spital, a refuzat”, a declarat, la România TV, Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU Bucureşti.
SURSA: AMPRESS.ro