Archive | TRANSPORTUL BUCURESTEAN

Tags: , , ,

Accident în Drumul Taberei! Un bărbat a fost izbit frontal de un pensionar pe trecerea de pietoni informeaza Times New Roman

Posted on 04 April 2013 by Asociatia Ro-Trans

intersectie_drumul_tabereiAccident spectaculos în Drumul Taberei! Un bucureştean s-a ales cu capul spart, după ce a avut neinspiraţia să traverseze pe culoarea roşie a semaforului. „Eu m-am asigurat doar că nu vine nici o maşină, fără să văd că din sens opus venea în viteză un pensionar, care m-a izbit frontal. Am uitat că sunt în Drumul Taberei, unde pensionarii traversează numai pe roşu”, şi-a recunoscut bucureşteanul vina.

Dealtfel, poliţiştii au avertizat de mai multe ori bucureştenii care ajung în Dumul Taberei că aici regulile de circulaţie se aplică puţin diferit. „Mulţi şoferi sau pietoni fac greşeala şi se uită doar după culoarea semaforului, ceea ce este greşit. Cel mai mare pericol e reprezentat de pensionari, care te taxează imediat cu câteva sacoşe în cap dacă nu le acorzi prioritate”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Chiar şi vatmanii de pe celebrul tramvai 41 tremură de frica pensionarilor. „Pentru noi, vatmanii, e mult mai periculos un pensionar din Drumul Taberei decât Mircea Lucescu, de exemplu.”

Comments (0)

Tags:

ProFM – Alai la Tramvai! Aniversare inedita la 20 de ani – concert LIVE cu Smiley, Alex Velea si Sore intr-un tramvai in miscare!

Posted on 03 April 2013 by Asociatia Ro-Trans

profm-alai-la-tramvai-aniversare-inedita-la-20-de-ani-concert-live-cu-smiley-alex-velea-si-sore-intr-un_size1ProFM este primul radio din Bucuresti care emite de 20 de ani si daca ne gandim numai la tot atatea aniversari ne dam seama ca am ramas la fel de tineri ca in prima zi!

De ziua noastra am facut petreceri pe bloc, am bifat adevarate propagande muzicale cu mii de oameni, am dat live pe tv toptanul de concerte in direct din studio, am umplut cel mai mare mall din Romania de muzica si oameni si am coborat la metrou ca sa facem show. Le-am cam facut pe toate si atunci ne-am zis ca e cazul sa schimbam macazul! La propriu, pentru ca pregatim o super aniversare din nou in miscare, mai exact primul concert LIVE intr-un tramvai in miscare!

La 20 de ani provocarea ProFM se numeste Alai la Tramvai  si inseamna ca cei mai cunoscuti artisti se urca in vagoane cu boxe si microfoane si vor sa cante tare, clar si raspicat LA MULTI ANI ProFM, in cel mai tare tramvai!

De ce spunem asta? Pentru ca am ales special pentru aceasta ocazie un tramvai nou nout, 100% romanesc: Bucur LF, tramvai cu alai, produs de Uzina RATB, cu o capacitate mai mare, care ne va plimba in siguranta prin tot Bucurestiul!

Urca-te in vagoane alaturi de Smiley, Alex Velea si Sore, pentru ca avem concert de pomina, care porneste cu tine pe… sine!

Comments (0)

Tags: , , , , , , ,

Care sunt liniile RATB monitorizate prin GPS

Posted on 02 April 2013 by Asociatia Ro-Trans

imagesÎn ultimii ani, în Capitală au fost cumpărate 1.000 de autobuze noi, care au fost dotate cu tehnologie de ultimă oră, pentru un trafic civilizat. Autobuzele Mercedes sunt dotate cu GPS-uri, sisteme de monitorizare video și aer condiționat, dar pe multe dintre acestea sistemul nu este funcțional. Investițiile de milioane de euro au fost aprobate de primarii Adriean Videanu și Sorin Oprescu.
Sistemele de milioane de euro nu au fost folosite, iar multe au ieşit deja din garanţie. Achiziţionată pe când primar general era Adriean Videanu, tehnologia a rămas nefolosită şi pe vremea lui Sorin Oprescu, care a pompat şi el câteva milioane de euro.

Thoreb este sistemul de monitorizare instalat pe autobuzele Mercedes Citaro Benz, la cumpărarea acestora. El este, de fapt, computerul de bord al autobuzului care are în dotare GPS, ecrane şi sistem de monitorizare online. Acesta a costat aproximativ 10 milioane de euro, iar cu ajutorul lui se puteau vedea online, şi în timp real, traseul autobuzului, ora de plecare şi ora de sosire, durata de staţionare, viteza de deplasare, dar şi consumul de carburant. Numai că, sistemul nu a fost cumpărat complet. Astfel, toate aceste date sunt stocate şi descărcate abia atunci când autobuzul ajunge în depou.
După, datele sunt ţinute într-un sertar. „Normal, datele trebuie introduse într-un calculator, prelucrate şi să fie folosite pentru îmbunătăţirea calităţii transportului în comun. Ele trebuie afişate pe un calculator în timp real, să se ştie când pleacă un autobuz dintr-o staţie şi când soseşte, chiar şi când deschide uşile. Numai că, atunci când s-a achiziţionat sistemul, nu s-au cumpărat şi antenele, ca să funcţioneze pe unde radio”, au explicat, pentru evz.ro, surse din cadrul Regiei Autonome de Transport Bucureşti.
Acest aspect este recunoscut, de altfel, chiar de reprezentanţii Regiei, care au precizat, într-un răspuns pentru EVZ, că datele stocate de fiecare autobuz sunt „descărcate la terminarea programului”, adică atunci când autobuzele ajung în depouri.

Chiar dacă a fost una dintre cerinţe, atunci când s-a organizat licitaţia pentru achiziţionarea celor 1.000 de autobuze marca Mercedes Citaro – ca maşinile să aibă în computerul de bord GPS-uri, ele au fost folosite foarte puţin, iar pe unele maşini nu au fost activate niciodată. Reprezentanţii RATB susţin totuşi că există 302 de mijloace de transport în comun pe care GPS-ul merge. „S-au montat echipamente speciale, ce asigură localizarea în trafic, în timp real. Aceste echipamente funcţionează pe 302 mijloace de transport”, au spus aceștia.

Liniile monitorizate online sunt: 1, 69, 90, 102, 104, 105, 116, 122, 123, 131,135, 137, 168, 226, 232, 268, 300, 311, 312, 335, 381, 385 şi 783″, susţin reprezentanţii Regiei. De asemenea, în fiecare autobuz au fost montate ecrane de tip LCD care nu au fost folosite ani întregi. Acum, pe unele linii ele livrează informaţii legate de staţia ce urmează sau arată ruta autobuzului, iar pe alte linii sunt închise şi acum.

Primăria Capitalei a achitat pentru autobuze aproximativ 200 de milioane de euro. Cert este că acum 80% au ieşit din garanţie, iar până la sfârşitul anului nu o să mai aibă niciunul garanţie. Directorul RATB, Mihai Câmpurean, susţine că le va putea întreţine citat de b365.ro.

Comments (0)

microbuz 2

Tags: , ,

Bucurestenii ar putea calatorii cu autobuze noi

Posted on 01 April 2013 by Asociatia Ro-Trans

EVOBUS, firma importatoare MERCEDES BENZ autorizata in ROMANIA, a prezentat in urma cu cateva ore catre DIRECTORULUI GENERAL RATB ADRIAN CAMPUREANU doua modele de autobuze fabricate dupa normele anului 2013: Sprinter City si Citaro EURO 6.

 

<< STIRE IN CURS DE ACTUALIZARE >>

 

 

Comments (0)

Tags: , , , , ,

Ateliere Grivita au semnat un contract pentru asamblarea de garnituri pentru Metrorex

Posted on 23 March 2013 by Asociatia Ro-Trans

Compania Atelierele Grivita SA a semnat un contract de asamblare a unor garnituri de metrou pe care firma spaniola CAF urmeaza sa le livreze Metrorex, lucrarile la acestea urmand sa inceapa pana la finalul anului informeaza ZIARE.com.

ByONU

ByONU



Compania spaniola Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles – CAF a adjudecat de la Metrorex, in toamna anului 2011, in dauna firmei Bombardier, un contract pentru construirea a 16 trenuri de metrou, formate din cate 6 vagoane fiecare, valoarea contractului fiind de 96 de milioane de euro, fara TVA.

Primele patru garnituri vor fi asamblate in Spania, urmand a fi livrate Metrorex incepand din vara acestui an. “Urmatoarele 12 garnituri vor fi asamblate la noi, in baza contractului pe care l-am semnat acum cu firma CAF. Lucrarile de asamblare a primei garnituri de la Atelierele Grivita vor incepe spre finele acestui an”, ne-a declarat Dan Baiasu, director tehnic al companiei.

Cele 16 garnituri vor inlocui treptat vechile trenuri de tip IVA produse de Astra Vagoane Arad. Contractul cu Metrorex prevede posibilitatea achizitionarii altor opt garnituri.

Atelierele Grivita SA este partenera a firmei spaniole CAF si are in derulare contracte de reparatii cu CFR Calatori SA pentru vagoane tip interregio, salon si compartimentat, dar si pentru vagoane cuseta, de dormit si restaurant. Atelierele CFR Grivita repara si vagoane de marfa de tip transport cereale, transport carbune si transport fosfati pentru CFR Marfa SA.

CAF

CAF

Comments (0)

Un tramvai a deraiat in sectorul 2 al Capitalei, la intersectia Soselei Pantelimon cu Bulevardul Chisinau

Posted on 14 March 2013 by Asociatia Ro-Trans

imagine1719_67997100_01502800“La ora 14.10, la intersectia Soselei Pantelimon cu bd. Chisinau, un tramvai al liniei 36 de tip V3A care se deplasa spre Pipera a deraiat cu unul dintre boghiuri.

Echipele de interventie ale RATB s-au deplasat la fata locului pentru a remedia problema. Circulatia liniei 36 a fost blocata pentru aproximativ 45 de minute”, a declarat pentru Hotnews.ro, purtatorul de cuvant al RATB, Constantin Tobescu. Pentru aflarea cauzelor deraierii s-a declansat o ancheta.

Comments (0)

Tags: , , , , ,

Accident: Tramvaiul 41 a lovit o masina de curierat

Posted on 14 March 2013 by Asociatia Ro-Trans


accident linia 41 tramvai 316

O persoană a fost rănită, conform primelor informații. Șoferul unei mașini de curierat nu s-a asigurat la schimbarea de mers pe linia de tramvai, după ce a ieșit din Institutul Agronomic, la ora 13:20, fiind acrosata de tramvaiul #316 care circula regulamentar informeaza b365.ro.

Circulatia tramvaielor a fost blocata peste o ora, RATB introducand o linie naveta de autobuze pentru preluarea calatorilor.

Linia 641 a circulat intre Piata Presei si Ghencea.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Suicid la metrou in statia Costin Georgian

Posted on 11 March 2013 by Asociatia Ro-Trans

300x185O persoană s-a aruncat în faţa metroului la staţia Costin Georgian, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile.

Astăzi, 11.03.2013, în jurul orei­­ 13.45 în staţia Costin Georgian – pe firul 2, s-a produs o tentativă de suicid. Victima este o femei de aproximativ 45 de ani și a decedat. 

Circulaţia trenurilor a fost întreruptă pe linia respectivă şi au fost anunţate organele de intervenţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Procuratura, Medicina Legală ;  salvatorii metroului au intervenit prompt si au luat măsurile necesare pentru evacuarea victimei.

Circulatia trenurilor s-a reluat la ora 15.10.

Apelul a fost primit la 112 la ora 13:45.

Comments (2)

Tags: , , , , ,

CUPLU DE TATRE deraiat in cartierul Militari

Posted on 09 March 2013 by Asociatia Ro-Trans

Cuplu de Tatre 3386-3387 a deraiat in urma cu 4 zile in Cartierul Militari.

(STIRE IN CURS DE ACTUALIZARE)

boghiu tatra deraiat

Comments (0)

RATB caseaza 37 de vagoane de tip TATRA

Posted on 28 February 2013 by Asociatia Ro-Trans

RATB a inceput in anul 2012 demersul de valorificare a 37 de vagoane TATRA achizitionate in anul 1972-73.

 

 

Contactat de rrezentantii Ro-Trans, Ratb declara urmatoarelele:

 RATB a publicat pe website-ul propriu anunturi privind intentia de a valorifica un numar de 37 tramvaie tip TATRA, scoase din circulatie in conformitate cu prevederile legale. Aceste tramvaie sunt amortizate complet si nu mai pot fi utilizate pentru asigurarea serviciului de transport public de persoane
Deoarece nu a fost exprimat nici un interes din partea vreunui potential cumparator, s-a demarat procedura de casare a tramvaielor si in acelasi timp, la recuperarea componentelor ce pot fi utilizate ca piese de schimb la intretinerea celor ramase in functiune. 
Mentionam ca, dupa finalizarea acestui proces, Regia a demarat procedura de valorificare a tramvaielor casate. Va anexam numerele de inventar a celor 37 tramvaie TATRA care se vor casa in anul 2013, si anume:
 
–     688632, 688642, 688772, 688892, 688902, 686162, 686212, 686222, 686232, 686252, 686292, 686662, 686712, 686872, 686822, 688652, 688682, 688752, 688762, 688792, 688822, 688872, 688922, 686112, 686122, 686132, 686142, 686172, 686242, 686342, 686352, 686362, 686392, 686432, 686622, 686652 si 686702.
 
 
 
FOTO TRIBUNA RATB-istilor (Marian CALIN CONSTANTIN).
11421_481617888564834_935865599_n

Comments (0)

Advertise Here
Advertise Here

DECODARI GSM